Becali „fierbe“: Salariul lui Chiricheș, ajuns deja pe mâna medicilor, e unul uriaș pentru România

Becali „fierbe“: Salariul lui Chiricheș, ajuns deja pe mâna medicilor, e unul uriaș pentru România

FCSB și-a asumat un risc, în momentul semnării contractului cu Vlad Chiricheș. Pentru că fișa sa medicală arăta groaznic.

Gigi Becali, patron FCSB

Gigi Becali, patron FCSB

La foarte scurt timp după ce a bătut palma cu căpitanul României, Gigi Becali, în stilul său caracteristic, a spus că regretă mutarea făcută! „Dacă nu-l luam pe Chiricheş până astăzi, nu-l mai luam acum. Eu l-am luat în contextul în care ne calificam în grupele Conference League. Dar dacă eu vedeam ce am văzut azi (n.r. – în partida-tur cu ȚSKA 1948), nu-l mai luam“, a declarat Becali pe 26 iulie. Și, într-adevăr, cu Chiricheș pe teren, FCSB a fost eliminată din cupele europene, ce-i drept nu de formația bulgară, ci de danezii de la Nordsjaelland. Atenție: în returul de la Farum, chiar Chiricheș a comis-o, lăsându-și echipa în zece oameni după ce a fost eliminat în minutul 62.

Problema mai mare e însă alta. FCSB urmează să-i dea lui Chiricheș 400.000 de euro în acest sezon, dar e posibil să se folosească foarte puțin de el. Și nu pentru că sunt „hateri“ care comentează acest transfer, cum a afirmat managerul Mihai Stoica, ci pentru că Vlad e un fotbalist fragil. Din 2019 până acum, Chiricheș are o medie de 20 de partide pe sezon la echipele sale de club. Ceea ce e puțin pentru un fotbalist de top.

Accidentat la Arad, Vlad va lipsi peste o lună, fără ca, în acest moment, să știm data clară a revenirii sale pe gazon.

Superliga 2023-2024, etapa a VIII-a

Vineri

Petrolul – Oțelul Galați 18.30

Rapid – Dinamo 21.30

Sâmbătă

Voluntari – CFR Cluj 19.00

FCSB – Universitatea Craiova 21.45

Duminică

Universitatea Cluj – Poli Iași 13.30

FC U Craiova 1948 – Farul 21.30

Luni

Botoșani – Hermannstadt 18.30

Sepsi – UTA 21.30

Clasament

1. FCSB 6 5 0 1 11-5 15

2. Universitatea Craiova 7 4 2 1 11-4 14

3. CFR Cluj 6 4 1 1 13-7 13

4. Petrolul 7 3 3 1 12-10 12

5. Rapid 7 3 2 2 14-10 11

6. Voluntari 7 3 1 3 12-14 10

7. Sepsi 5 2 3 0 6-2 9

8. Farul Constanța 6 3 0 3 11-10 9

9. Hermannstadt 6 2 2 2 8-7 8

10. Dinamo 7 2 2 3 7-11 8

11. Universitatea Cluj 7 1 4 2 12-15 7

12. UTA 6 2 1 3 6-10 7

13. Oțelul Galați 7 0 6 1 5-7 6

14. FC U Craiova 1948 7 2 0 5 14-18 6

15. Botoșani 7 0 3 4 5-10 3

16. Poli Iași 6 1 0 5 6-13 3

*Locurile 1-6 intră în play-off (tur-retur, in total 10 etape).

*Locurile 7-16 vor continua în play-out (manșă unică, in total 9 etape).

*Locul 1 din play-off participă în Liga Campionilor, iar locul 2 și 3 din play-off în Europa Conference League.

*Locul 3 din play-off va juca baraj cu caștigatoarea barajului dintre locurile 1 si 2 din play-out pentru un loc în Europa Conference League.

*Locurile 9 si 10 din play-out retrogradează direct. Locurile retrogradabile 7/8 din play-out joacă baraj cu locurile 3/4 din Liga 2.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Bineînțeles, PSD / Interesantă poveste, sugestive poze

2 Țară condusă de panarame mincinoase! Citiți ce sume alocă sinecurilor în timp ce se plâng că nu au bani pentru indexarea pensiilor!

3 „Rușine să vă fie!” / Val de reacții în urma unei postări a Ambasadei SUA la București despre rezoluția SUA privind Ucraina

4 Recunoașteți personajul?

5 Metoda odioasă prin care au fost jefuite marile bogății ale României, descrisă de CIA