Becali, declarații iresponsabile. I-a dat echipa lui Mititelu, ca să piardă meciul cu Craiova. Ce riscă patronul FCSB

Becali, declarații iresponsabile. I-a dat echipa lui Mititelu, ca să piardă meciul cu Craiova. Ce riscă patronul FCSB

Gigi Becali a afirmat astăzi că la meciul de joi din Cupa României, 0-2 cu FCU Craiova, i-a transmis primul 11 al formației sale lui Adrian Mititelu cu câteva zile înainte de întâlnire. Ba mai mult, patronul FCSB a mărturisit că a făcut echipa ca să piardă. În urma acestui rezultat, roș-albaștrii au fost eliminați din Cupă, în detrimentul oltenilor.

Gigi Becali, autodenunț în direct. Foto Sportpicures

Gigi Becali, autodenunț în direct. Foto Sportpicures

”Vreți să vă zic ceva? I-am și spus echipa lui Mititelu. I-am spus echipa dinainte: «Uite, bă, asta este echipa». M-a rugat prin Dan Idita (n.r. avocat care reprezintă interesele ambelor cluburi): «Roagă-l pe Gigi, poate-mi spune și mie echipa, poate pot și eu să-l bat». Pe cuvântul meu de onoare. Am zis că o să fac o echipă ca să poată să mă bată și el o dată. Mi-era milă de el. E de 20 de ani în fotbal, a băgat milioane de euro, parcă cel mai mult mi-e milă de Mititelu ăsta. I-am zis lui Dan Idita: «Spune-i că o să fac o echipă ca să mă poată bate și el o dată în 20 de ani». Pe cuvânt. Dan Idita era supărat.

Îți dai seama? Să bagi zeci de milioane, distrugi toată averea ta și să nu-l bați o dată pe Gigi Becali... Atunci am zis «Lasă să aibă și el o satisfacție, suntem în post, să aibă și el o bucurie». Așa că i-am zis echipa cu două zile înainte de meci!”, a afirmat Gigi Becali la Fanatik, dup[ meciul din Cupa României.

Riscă o suspendare de 12 luni

Autodenunțul finanțatorului FCSB ar putea avea consecințe serioase, dacă se sesizează Departamentul de Integritate din cadrul FRF, organism care verifică toate informațiile și declarațiile disponibile public. Regulamentul Disciplinar stipulează pedepse severe pentru astfel de cazuri, suspendare de la o lună la 12 luni și amendă de la 10.000 la 150.000 de lei, însă la câte declarații a făcut Gigi Becali de-a lungul vremii, în puține rânduri s-au luat și măsuri.

Autodenunțul patronului FCSB ar putea fi încadrat la punctul a) din articolul 60.2 bis din RD, referitor la Integritatea Meciurilor, care face trimitere la acțiunile „de o manieră menită a influența derularea și/sau a rezultatului unui meci sau a unei competiții, printr-un comportament contrar stipulațiilor statutare ale FRF, în vederea obținerii unui avantaj pentru sine însuși sau pentru un terț”.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!