BEC și AEP au publicat, în tăcere, rezultatele definitive ale alegerilor din 27 septembrie/Care este situația pe județe
Biroul Electoral Central (BEC) a publicat pe site procesele verbale din 9 octombrie 2020, cu rezultatele finale ale alegerilor locale din 27 septembrie 2020.
Acesta a fost primul scrutin din ultimele două decenii la care rezultatele finale au intârziat atât de mult. O altă premieră a fost absenta comunicatelor BEC și a rezultatelor parțiale.
Rezultatele finale au fost definitivate vineri seara târziu, într-o ședință a BEC, în condițiile în care duminică se organizează un nou tur în localitățile unde a existat balotaj și în localitatea unde turul întâi a fost anulat.
Conform rezultatelor finale asumate de BEC, din cele 41 de mandate de preşedinte al Consiliului Judeţean, Partidul Social Democrat (PSD) a obţinut 16 (39,02%), Partidul Naţional Liberal (PNL) a câştigat 15 mandate (36,59%), în timp ce Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) i-au revenit 4 mandate (9,76%). Alianţa Partidul Naţional Liberal-Uniunea Salvaţi România-Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PNL-USR-PLUS), Alianţa Electorală „Alianţa pentru Modernizarea Neamţului 2020”, Alianţa Electorală PSD+ALDE Dolj, Alianţa pentru Bistriţa-Năsăud, Alianţa PSD-Pro Buzău şi Alianţa PNL USR PLUS au obţinut, fiecare, câte 1 mandat (reprezentând câte 2,44%).
Mandatele de primari ai municipiilor reşedinţă de judeţ au fost câştigate după cum urmează: PNL (14 mandate); PSD (14 mandate); Alianţa USR PLUS (3 mandate); UDMR (3 mandate); Alianţa PNL-USR-PLUS (1 mandat); Alianţa PNL USR PLUS (1 mandat), Alianţa Electorală Coaliţia pentru Maramureş (1 mandat); candidaţi independenţi (1 mandat); Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) (1 mandat); Partidul Ecologist Român (PER) (1 mandat).
Mandatul de primar general al Municipiului Bucureşti a fost obţinut de un candidat independent (Nicuşor Daniel Dan), susţinut de PNL şi USR PLUS.
Situația pe județe
Situaţia pe judeţe şi formaţiuni politice în ceea ce priveşte preşedinţii de CJ şi primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, potrivit rezultatelor finale publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente este următoarea:
Alba: primarul municipiului Alba Iulia (Gabriel-Codru Pleşa, Alianţa USR PLUS – 36,80%); preşedintele CJ Alba (Ion Dumitrel, PNL – 55,74%)
Arad: primarul municipiului Arad (Laurenţiu-Călin Bibarţ, PNL – 33,67%); preşedintele CJ Arad (Iustin-Marinel Cionca-Arghir, PNL – 47,30%)
Argeş: primarul municipiului Piteşti (Cristian Gentea, PSD – 34,82%); preşedintele CJ Argeş (Ion Mînzînă, PSD – 42,28%)
Bacău: primarul municipiului Bacău (Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, Alianţa PNL-USR-PLUS – 29,31%); preşedintele CJ Bacău (Valentin Ivancea, PSD – 41,03%)
Bihor: primarul municipiului Oradea (Florin-Alin Birta, PNL – 70,13%); preşedintele CJ Bihor (Ilie-Gavril Bolojan, PNL – 61,50%)
Bistriţa-Năsăud: primarul municipiului Bistriţa (Ioan Turc, Alianţa PNL USR PLUS – 41,84%); preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud (Emil Radu Moldovan, Alianţa pentru Bistriţa-Năsăud – 51,75%)
Botoşani: primarul municipiului Botoşani (Cosmin-Ionuţ Andrei, PSD – 37,17%); preşedintele CJ Botoşani (Doina-Elena Fedorovici, PSD – 42,88%)
Brăila: primarul municipiului Brăila (Viorel-Marian Dragomir, PSD – 63,19%); preşedintele CJ Brăila (Francisk-Iulian Chiriac, PSD – 50,68%)
Braşov: primarul municipiului Braşov (Allen Coliban, Alianţa USR PLUS – 42,05%); preşedintele CJ Braşov (Adrian-Ioan Veştea, PNL – 46,34%)
Buzău: primarul municipiului Buzău (Constantin Toma, PSD – 78,06%); preşedintele CJ Buzău (Petre-Emanoil Neagu, Alianţa PSD-PRO Buzău – 55,53%)
Călăraşi: primarul municipiului Călăraşi (Marius-Grigore Dulce, PSD – 43,43%); preşedintele CJ Călăraşi (Vasile Iliuţă, PSD – 44,58%)
Caraş-Severin: primarul municipiului Reşiţa (Ioan Popa, PNL – 74,41%); preşedintele CJ Caraş-Severin (Romeo-Dan Dunca, PNL – 42,78%)
Cluj: primarul municipiului Cluj-Napoca (Emil Boc, PNL – 74,76%); preşedintele CJ Cluj (Alin-Păunel Tişe, PNL – 50,45%)
Constanţa: primarul municipiului Constanţa (Vergil Chiţac, PNL – 28,48%); preşedintele CJ Constanţa (Mihai Lupu, PNL – 37,41%)
Covasna: primarul municipiului Sfântu Gheorghe (Arpad-Andras Antal, UDMR – 76,49%); preşedintele CJ Covasna (Tamas Sandor, UDMR – 62,90%)
Dâmboviţa: primarul municipiului Târgovişte (Daniel-Cristian Stan, PSD – 65,61%); preşedinte CJ Dâmboviţa (Corneliu Ştefan, PSD – 46,16%)
Dolj: primarul municipiului Craiova (Lia-Olguţa Vasilescu, PSD – 34,29%); preşedintele CJ Dolj (Dorin-Cosmin Vasile, Alianţa Electorală PSD+ALDE Dolj – 42,18%)
Galaţi: primarul municipiului Galaţi (Ionuţ-Florin Pucheanu, PSD – 59,18%); preşedintele CJ Galaţi (Costel Fotea, PSD – 48,82%)
Giurgiu: primarul municipiului Giurgiu (Adrian-Valentin Anghelescu, PNL – 42,53%); preşedintele CJ Giurgiu (Dumitru Beianu, PNL – 48,78%)
Gorj: primarul municipiului Târgu Jiu (Marcel-Laurenţiu Romanescu, PNL – 45,43%); preşedintele CJ Gorj (Cosmin-Mihai Popescu, PSD – 43,75%)
Harghita: primarul municipiului Miercurea-Ciuc (Attila Korodi, UDMR – 73,78%); preşedintele CJ Harghita (Borboly Csaba, UMDR – 64,54%)
Hunedoara: primarul municipiului Deva (Nicolae-Florin Oancea, PNL – 37,44 %); preşedintele CJ Hunedoara (Laurenţiun Nistor, PSD – 43,19%)
Ialomiţa: primarul municipiului Slobozia (Dragoş Soare, PNL – 31,09%); preşedintele CJ Ialomiţa (Marian Pavel, PSD – 34,12%)
Iaşi: primarul municipiului Iaşi (Mihai Chirica, PNL – 42,01%); preşedintele CJ Iaşi (Costel Alexe, PNL – 37,96%)
Ilfov: preşedintele CJ Ilfov (Hubert Petru Ştefan Thuma, PNL – 48,52%)
Maramureş: primarul municipiului Baia Mare (Cătălin Cherecheş, Alianţa Electorală Coaliţia pentru Maramureş – 41,53 %); preşedintele CJ Maramureş (Ionel-Ovidiu Bogdan, PNL – 34,78%)
Mehedinţi: primarul municipiului Drobeta-Turnu Severin (Marius-Vasile Screciu, PSD – 40,37%); preşedintele CJ Mehedinţi (Aladin-Gigi Georgescu, PSD – 44,89%)
Mureş: primarul municipiului Târgu Mureş (Soos Zoltan – 50,53%); preşedintele CJ Mureş (Peter Ferenc, UDMR – 38,69%)
Neamţ: primarul municipiului Piatra-Neamţ (Andrei Carabelea, PNL – 26,26%); preşedintele CJ Neamţ (Ionel Arsene, Alianţa Electorală „Alianţa pentru Modernizarea Neamţului 2020” – 41,41%)
Olt: primarul municipiului Slatina (Constantin-Stelian-Emil Moţ, PSD – 49,64%); preşedinte CJ Olt (Marius Oprescu, PSD – 54,37%)
Prahova: primarul municipiului Ploieşti (Andrei-Liviu Volosevici, PNL – 57,52%); preşedintele CJ Prahova (Iulian Dumitrescu, Alianţa PNL USR PLUS – 46,87%)
Sălaj: primarul municipiului Zalău (Ionel Ciunt, PSD – 50,94%); preşedintele CJ Sălaj (Dinu Iancu-Sălăjanu, PNL – 39,01%)
Satu Mare: primarul municipiului Satu Mare (Kereskenyi Gabor, UDMR – 51,94%); preşedintele CJ Satu Mare (Pataki Csaba, UDMR – 39,12%)
Sibiu: primarul municipiului Sibiu (Astrid-Cora Fodor, FDGR – 43,04%); preşedintele CJ Sibiu (Daniela Cîmpean, PNL – 46,88%)
Suceava: primarul municipiului Suceava (Ion Lungu, PNL – 31,91%); preşedintele CJ Suceava (Gheorghe Flutur, PNL – 41,59%)
Teleorman: primarul municipiului Alexandria (Victor Drăguşin, PSD – 50,56%); preşedintele CJ Teleorman (Adrian-Ionuţ Gâdea, PSD – 42,92%)
Timiş: primarul municipiului Timişoara (Dominic Samuel Fritz, Alianţa USR PLUS – 53,24%); preşedintele CJ Timiş (Alin-Adrian Nica, PNL – 40,24%)
Tulcea: primarul municipiului Tulcea (Ştefan Ilie, PNL – 40,36%); preşedintele CJ Tulcea (Horia Teodorescu, PSD – 38,35%);
Vâlcea: primarul municipiului Râmnicu Vâlcea (Mircia Gutău, PER – 47,80%); preşedintele CJ Vâlcea (Constantin Rădulescu, PSD – 46,66%)
Vaslui: primarul municipiului Vaslui (Vasile Pavăl, PSD – 62,01%); preşedintele CJ Vaslui (Dumitru Buzatu, PSD – 38,73%)
Vrancea: primarul municipiului Focşani (Cristi-Valentin Misăilă, PSD – 47,09%); preşedintele CJ Vrancea (Cătălin Dumitru Toma, Alianţa PNL-USR-PLUS – 45,27%)
Bucureşti: primarul general al Municipiului Bucureşti (Nicuşor Daniel Dan, candidat independent susţinut de PNL şi USR PLUS – 42,81%)