BEC a publicat lista finală a candidaturilor admise la alegerile prezidenţiale, după contestaţii. Cine sunt cei 14 candidaţi pentru Cotroceni
BEC a publicat joi lista finală care cuprinde candidaturile acceptate pentru alegerile prezidenţiale din acest an, după rezolvarea tuturor contestaţiilor primite.
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 informează că, în data de 10 octombrie a.c., a constatat rămânerea definitivă a candidaturilor propuse de partide politice și de către o organizație a cetățenilor aparținând minorităților naționale, precum și a candidaturilor independente la alegerile pentru Președintele României din 2024, după cum urmează:
Formațiuni politice
1. GEORGE-NICOLAE SIMION - Alianța pentru Unirea Românilor;
2. ELENA-VALERICA LASCONI - Uniunea Salvați România;
3. NICOLAE-IONEL CIUCĂ- Partidul Național Liberal;
4. HUNOR KELEMEN - Uniunea Democrată Maghiară din România;
5. CRISTIAN-VASILE TERHEȘ - Partidul Național Conservator Român;
6. ION-MARCEL CIOLACU - Partidul Social Democrat;
7. SILVIU PREDOIU - Partidul Liga Acțiunii Naționale;
8. LUDOVIC ORBAN - Forța Dreptei;
9. SEBASTIAN-CONSTANTIN POPESCU – Partidul Noua Românie;
10. ALEXANDRA-BEATRICE BERTALAN - PĂCURARU - Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională.
Candidați independenți
1. CĂLIN GEORGESCU;
2. MIRCEA-DAN GEOANĂ;
3. ANA BIRCHALL;
4. CRISTIAN DIACONESCU.
Diana Şoşoacă, președintele SOS România, lipseşte în continuare din această listă, în ciuda protestelor sale legate de decizia CCR de a-i anula candidatura şi a faptului că şi-a depus din nou la Biroul Electoral Central, pe ultima sută de metri, cu doar 10 minute înainte de expirarea termenului, un nou dosar pentru alegerile prezidențiale.
Vă reamintim că, iniţial, în cursa pentru funcţia de preşedinte al României s-au depus 19 candidaturi. Dintre acestea, cea a Dianei Șoșoacă a fost respinsă de CCR, iar cea a lui Miron Cozma de BEC. De asemenea, Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2024 a mai respins înregistrarea candidaturilor pentru Elena Tufeciu, Gheorghe Ghelcea, Ion Popa şi Cristina Tufănoiu, toţi independenţi.
Sursa: adevarul.ro