BCR a avut profit de un milion lei în primul trimestru. Activele au scăzut cu 6,8%
Banca Comercială Română a înregistrat în primul trimestru un profit net de un milion lei (0,2 mil. euro), faţă de pierderea de 10,2 milioane lei din aceeaşi perioadă a anului trecut, iar activele instituţiei de credit s-au redus cu 6,8% faţă de 31 martie 2013, la 65,8 miliarde lei (14,75 mld. euro).
"Profitul net s-a situat la un milion lei (0,2 milioane euro) în comparaţie cu pierderea netă de -10,2 milioane lei (-2,3 milioane euro) în trimestrul I 2013, pe baza unui rezultat operaţional solid care a depăşit cuantumul costurilor cu riscul", se arată într-un comunicat al BCR.
La finele lunii martie 2013, banca avea active de 70,58 miliarde lei (15,97 miliarde euro).
Grupul BCR a obţinut în primele trei luni un rezultat operaţional de 551,7 milioane lei (122,5 milioane euro), în scădere cu 2,8%, în condiţiile unui venit operaţional mai mic, parţial compensat de scăderea costurilor.
Venitul operaţional s-a diminuat cu 6,8%, la 914,1 milioane lei (203 milioane euro), iar venitul net din dobânzi a scăzut cu 10,6%, la 644,3 milioane lei (143,1 milioane euro), faţă de 721 milioane lei (164,3 milioane euro) în primele trei luni din 2013.
"Declinul a fost cauzat, în principal, de cererea modestă de credite în segmentele întreprinderilor mici şi mijlocii şi afacerilor mari, în pofida unor volume stabile de credite retail, acordate în condiţiile unui mediu de dobanzi scăzute", se menţionează în comunicat.
Rata creditelor neperformante a crescut la 30,2% din totalul portofoliului de credite, din cauza reducerii totale a portofoliului de credite, în special pe segmentul corporate, iar rata de acoperire a creditelor neperformante se situa la 61,1%, peste nivelul de 58% din primul trimestru al anului trecut.
Soldul creditelor acordate a scăzut cu 14,7%, la 36,66 miliarde lei (8,22 miliarde euro), activitatea nouă de creditare fiind afectată de cererea slabă şi reuşind să compenseze numai parţial rambursările şi contracţia portofoliului de credite.
Totodată, depozitele atrase au scăzut uşor, cu 0,2%, la 37,36 miliarde lei (8,37 miliarde euro).
"Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare, în timp ce BCR se bucură de sprijinul susţinut al băncii-mamă, alături de surse de finanţare diverse şi acorduri de finanţare cu Instituţii Financiare Internaţionale", se precizează în comunicat.
Banca se menţine pe prima poziţie în sistemul bancar după activele administrate, deşi acestea s-au redus cu 6,8%, la 65,8 miliarde lei.
Venitul net din comisioane s-a apreciat cu 23,1%, la 175,9 milioane lei (39,1 milioane euro), în principal datorită accentului pe operaţiunile de tranzacţii şi plăţi, precum şi soluţiilor de investiţii alternative oferite clienţilor, precum fonduri de investiţii, bancassurance, economisire în sistem "Bauspar" sau fonduri de pensii.
Rezultatul net din tranzacţionare a scăzut cu 22,6%, la 88,3 milioane lei (19,6 milioane euro), reflectând venituri mai reduse din operaţiunile de schimb valutar şi tranzacţii cu valori mobiliare.
Cheltuielile operaţionale s-au redus cu 12,4%, la 362,5 milioane lei (80,5 milioane euro), pe fondul măsurilor de optimizare a structurii personalului şi reţelei de unităţi, precum şi managementului strict al costurilor.
Astfel, raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit, la 39,7%, faţă de 42,2% în primele trei luni din 2013.
Cheltuiala cu deprecierea activelor financiare altele decât la valoarea justă prin profit sau pierdere a scăzut cu 1,5%, la 496,4 milioane lei (110,3 milioane euro), reflectând impactul unui mediu economic dificil asupra unor clienţi, dar şi un flux mai redus de credite neperformante în segmentele retail şi IMM, conform aşteptărilor.
"Începând cu acest an, Erste Group (acţionarul majoritar al BCR) a adoptat standardele de raporatare financiară (FINREP) ale European Banking Authority (EBA) pentru a creşte transparenţa faţă de investitori. Adoptarea FINREP nu are impact asupra profitului net istoric ori a calculării capitalului şi bilanţului. Cu excepţia cazului în care se prevede altfel, rezultatele financiare aferente primelor trei luni ale anului 2014, conform FINREP, sunt comparate cu rezultatele financiare retratate aferente primelor trei luni ale anului 2013 (Trimestrul 1 2013)", precizează grupul financiar.
Rata de solvabilitate (BCR neconsolidat, aplicând IFRS cu filtre prudenţiale) era de 14,7% în decembrie, peste cerinţele de reglementare ale Băncii Naţionale a României, de minim 10%, iar rata capitalului de rang 1+2 se situa la 24,9%.
Sursa: mediafax.ro