Bazaliu, savuroasă după golul vieții cu Spania: Cum și-a descris reușita și ce urmează pentru fete

Bazaliu, savuroasă după golul vieții cu Spania: Cum și-a descris reușita și ce urmează pentru fete

România are patru meciuri la Euro 2022, două câștigate, două pierdute, bilanț cu care a trecut de prima fază a grupelor, dar care o păstrează, deocamdată, pe locul 6 din 6 în Grupa Principală II. În ciuda faptului că până acum fetele au făcut un turneu final nu tocmai reușit, partida cu Spania ne-a adus o mare bucurie. Iar asta datorită ultimei faze de joc!

Bianca Bazaliu a fost foarte inspirată la ultima fază a meciului cu Spania.

Bianca Bazaliu a fost foarte inspirată la ultima fază a meciului cu Spania.

Când mai erau doar zece secunde, iar tabela arăta un scor egal, 27-27, Bianca Bazaliu a lansat o „rachetă“ cu care a adus victoria tricolorelor: 28-27! A fost, fără îndoială, golul vieții pentru Bazaliu, la națională. După meci, jucătoarea legitimată la Gloria Bistrița a vorbit despre reușita ei formidabilă.

E bine, mă bucur pentru victorie, sunt bucuroasă pentru echipă, pentru că am reușit să câștigăm toate cele trei puncte. Am văzut că nu mai aveam timp, am primit mingea de la Neagu și am dat! Acum avem o șansă mare, trebuie să jucăm fiecare meci în parte și să ne continuăm drumul. Mă simt foarte bine cu fetele, suntem bine toate. În ultimele secunde, nu mai e nevoie de nimic, iei mingea și o dai, atât!“, a spus handbalista de 25 de ani.

Calificarea în semifinale, un scenariu SF

În ciuda victoriei cu Spania, România e, în continuare, pe ultimul loc în Grupa Principală II. Ca să prindem primele două poziții, care duc în semifinale, trebuie să batem atât Muntengru, cât și Germania, în cele două întâlniri rămase. Și am făce 6 puncte. Chiar și așa însă, e nevoie de jocul rezultatelor pentru ca fetele să aibă șanse la primele două poziții.

Următorul obiectiv pentru România ar fi o clasare pe locul 3, care duce la meciul decisiv pentru locul 5, la Euro 2022. În fine, ca să fie îndeplinit obiectivul fixat de federație, locul 10, România trebuie să evite locul 6 în Grupa Principală II.

Euro2022 png

Euro 2022, Grupele Principale

Grupa Principală I

Vineri

Croația – Slovenia 18-26

Ungaria – Danemarca 27-29

Clasament

1 Norvegia 4 puncte (2 meciuri)

2. Danemarca 4 puncte (3 meciuri)

3. Slovenia 4 puncte (3 meciuri)

4. Suedia 2 puncte (2 meciuri)

5. Croația 2 puncte (3 meciuri)

6. Ungaria 0 puncte (3 meciuri)

Grupa Principală II

Vineri

Olanda – Germania 28-36

România – Spania 28-27

Clasament

1. Franța 4 puncte (2 meciuri)

2. Muntenegru 4 puncte (2 meciuri)

3. Germania 2 puncte (3 meciuri)

4. Spania 2 puncte (3 meciuri)

5. Olanda 2 puncte (3 meciuri)

6. România 2 puncte (3 meciuri)

*Primele două clasate din fiecare serie vor merge în semifinale. Ocupantele locurilor 3 se vor înfrunta în meciul pentru locul 5.

Programul tricolorelor

*Vineri (ora 21.30): România – Spania 28-27

*15 noiembrie (ora 19.00): România – Muntenegru

*16 noiembrie (ora 16.30): România – Germania

Meciurile sunt transmise de Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport.

Partidele tricolorelor se vor juca, în continuare, la „Boris Trajkovski Sports Center“ (Skopje, Macedonia de Nord).

Calendarul turneului, fazele eliminatorii

*Semifinale: 18 noiembrie

*Meciul pentru locul 5: 18 noiembrie

*Finala mică: 20 noiembrie

*Finala: 20 noiembrie

Toate partidele vor fi găzduite de „Arena Stožice“ (Ljubljana, Slovenia).

Florentin Pera, selecționer România

Florentin Pera, selecționer România

Lotul convocat de selecționerul Florentin Pera

*Portari: Diana Ciucă (Rapid), Iulia Dumanska (Gloria Bistriţa), Daciana Hosu (Râmnicu Vâlcea);

*Interi stânga: Cristina Neagu (CSM Bucureşti), Bianca Bazaliu (Gloria Bistriţa), Diana Lixandroiu (CSM Slatina), Sorina Grozav (Rapid);

*Centri: Laura Pristăviţă (Gloria Bistriţa), Eliza Buceschi (Rapid);

*Extreme dreapta: Alexandra Badea (Rapid), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistriţa), Mihaela Mihai (CSM Bucureşti);

*Extreme stânga: Nicoleta Dincă (Gloria Bistriţa), Alexandra Dindiligan (CSM Bucureşti), Corina Lupei (Râmnicu Vâlcea);

*Pivoţi: Crina Pintea (CSM Bucureşti), Lorena Ostase (Rapid), Andreea Ţîrle (Minaur Baia Mare).

*Stafful tehnic: Florentin Pera (principal), Bogdan Burcea (secund), Ildiko Barbu Kerekes (antrenor cu portari).

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”