Baza aeriană al-Asad din Irak, unul din obiectivele americane atacate de Iran

Baza aeriană al-Asad din Irak, unul din obiectivele americane atacate de Iran

Iranul a lansat marţi noaptea rachete asupra forţelor din Irak conduse de SUA, inclusiv baza aeriană al-Asad, la cinci zile după ce generalul iranian Qassem Soleimani a fost ucis de o dronă americană. Cu numai câteva ore înainte, secretarul apărării Statelor Unite, Mark Esper, declarase că se aşteaptă la represalii din partea Iranului, consemnează Reuters.

Baza al-Asad, din provincia Anbar de la nord-vest de Bagdad, este unul din obiectivele cele mai vizitate de oficiali de rang înalt, inclusiv de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, în decembrie 2018, reaminteşte Reuters. Instalaţiile de acolo erau folosite de americani pentru instruirea militarilor irakieni, în încercarea de a crea o forţă capabilă de ofensivă împotriva Statului Islamic.

În afara forţelor americane şi irakiene, la al-Asad au fost desfăşuraţi militari din Danemarca şi Regatul Unit, ţări partenere în cadrul coaliţiei conduse de SUA în Irak.

Vizita neanunţată a lui Trump, în vacanţa de Crăciun, a fost prima făcută într-o zonă de conflict de liderul de la Casa Albă, după preluarea mandatului în ianuarie 2017. Cu acea ocazie, preşedintele s-a adresat militarilor, justificându-şi decizia de a retrage 2000 de soldaţi americani din Siria. Măsura a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor Statelor Unite şi a determinat demisia lui James Mattis din funcţia de secretar al apărării.

Atacul de marţi noaptea nu a fost primul suferit de baza al-Asad. Chiar luna trecută, în interiorul perimetrului au căzut cinci rachete, însă nu s-au înregistrat victime. În 2015, militanţii din Statul Islamic au tras frecvent cu mortiere asupra obiectivului. În acelaşi an, 25 de jihadişti au luat cu asalt baza, dar - conform unui comunicat al Pentagonului - cei mai mulţi au fost ucişi de forţele irakiene de securitate. Săptămâna trecută, surse ale agenţiei Reuters au dezminţit zvonuri potrivit cărora baza a fost din nou atacată. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”