Bătrânii din Melitopol, regiune ocupată de Rusia, au primit pensiile în bani falşi. Care a fost explicaţia autorităţilor ruse

Bătrânii din Melitopol, regiune ocupată de Rusia, au primit pensiile în bani falşi. Care a fost explicaţia autorităţilor ruse

„Reprezentanţii autorităţilor de ocupaţie din Melitopol au anunţat anterior despre apariţia rublelor contrafăcute în oraş şi regiune. Acestea îi acuză pe ucraineni că au adus bancnotele false. Acest zvon nu a fost lansat întâmplător, ci cu scopul de a discredita autorităţile ucrainene şi a ascunde sumele impresionante furate de ei”, scrie RIA Melitopol .

Pe lângă faptul că ocupanţii ruşi le-au dat ucrainenilor ruble contrafăcute, ei au încercat să dea vina pe primarul Melitopolului, Ivan Fiodorov.

Oamenii au început să-şi pună nişte semne de întrebare după ce au primit, împreună cu pensia, un bileţel în care era scris că Fiodorov ar fi furat rublele reale.

„Ce legătură are primarul oraşului Melitopol cu raionul Melitopol şi cu pensiile? Dacă ştiai că jumătate din pensie e falsă - de ce ai adus-o? Cine a scris biletul? Şi de ce?”, acestea au fost doar câteva întrebări pe care bătrânii le-au avut, potrivit site-ului de ştiri deschide.md.

Anterior, aşa-zisul „reprezentant al administraţiei regionale”, colaboratorul Vladimir Rogov, a acordat interviuri presei de propagandă, în care a susţinut că pensiile pe care ocupanţii le numesc şi „ajutoare” în valoare de 10 000 de grivne, ar fi fost „pierdute” pe drum de la Moscova la Melitopol. Acum este clar că invadatorii au decis să „compenseze” banii „pierduţi” cu ruble contrafăcute.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen