Bătrâni salvați din mâinile traficanților. Numărul de telefon la care rudele pot afla informații despre ei
Poliția a făcut public un număr de telefon unde rudele pot suna pentru a afla informații despre persoanele cu dizabilități și bătrânii exploatați de cele două grupări vizate de perchezițiile desfășurate marți în București, Ilfov, Ialomița, Călărași, Constanța, Olt și Argeș.
56 de victime scoase din rețea au fost duse deja la spital. FOTO Poliția Română
Este vorba despre victimele grupurilor suspectate. printre altele, de trafic de persoane , vizate de cele 31 de percheziții de marți.
„Din cercetări a reieșit că, începând cu luna noiembrie 2020, în județul Ilfov, ar fi fost constituite două grupuri infracționale organizate, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități sau aflate în situații vulnerabile, exploatarea victimelor fiind realizată prin supunerea la tratamente inumane ori degradante, prin exploatarea muncii neremunerate a acestora, prin constrângere și exercitare de acte de violență fizică”, precizează Poliția Română.
Potrivit DSU, 56 de victime au fost duse deja la spitale din București.
„Doar patru au avut nevoie de continuarea tratamentului în spital și au rămas internate. Acțiunile noastre sunt pentru îngrijirea acestor persoane și transportarea lor la spitale", a declarat Bogdan Toma, de la DSUC, potrivit digi24.ro
La dispoziția rudelor acestor victime a fost pus un număr de telefon la cere pot fi obținute informații despre bătrânii din cămine și locul unde se află acum: 0743164790.
Lăsații fără mâncare și tratament
Amintim că bătrânii și persoanele cu dizabilități exploatate de aceste grupări erau ținute în condiții inumane.
„Exploatarea ar fi fost realizată și prin lipsirea de hrană suficientă și adecvată nutrițional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii și asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ținerea acestora în stare de aservire față de membrii grupurilor infracționale organizate, în vederea obținerii de către liderii grupărilor și de către ceilalți membri a unor foloase pe nedrept!, se arată într-un comunicat al Poliției Române .
În acest caz au fost emise și puse în executare 26 de mandate de aducere pe numele unor persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare.
Sursa: adevarul.ro