Bătaie între doi polițiști

Bătaie între doi polițiști

Şeful Secţiei Poliţie Rurală din Osica de Sus, George Udrişte, s-a luat la bătaie cu fostul şef al Poliţiei Rurale Bobicești, chiar pe treptele sediului Poliţiei Rutiere Olt, situat pe bulevardul A.I. Cuza din Slatina.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din comuna Morunglav, județul Olt (Gheorghe Barbu – n.red.), în timp ce se afla pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, din municipiul Slatina, ar fi fost agresat fizic de către un bărbat, în 48 de ani, din orașul Balș, județul Olt (George Udrişte – n.red.)”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.

Potrivit IPJ, în momentul evenimentului, Gheorghe Udrişte se afla în concediu de odihnă, conform graficului.

„Am fost înjurat, ameninţat, provocat”

George Udrişte a declarat, pentru Gazeta Nouă, că Gheorghe Barbu l-a înjurat şi l-a ameninţat şi că tot ce a făcut a fost să se apere.

„Am fost înjurat, ameninţat, provocat, motiv pentru care m-am întors şi l-am întrebat ce are cu mine. M-a luat de piept, a vrut să mă lovească în faţă, şi atunci n-am făcut decât să mă apăr şi l-am împins. Am făcut plângere la Poliţie pentru loviri şi ameninţări. Nu am o explicaţie, dar trăim şi moment de genul acesta”, a declarat Udrişte.

Barbu, „celebru” după Cazul „Renghea”

Gheorghe Barbu s-a aflat în atenţia publică după ce, în 2016, a fost înjughiat de o fostă subalternă, Melania Renghea, care l-a acuzat că a violat-o.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Renghea l-a înjunghiat pe comisarul Gheorghe Barbu, fostul său şef, în zona abdominală cu un cuţit de bucătărie, pe care îl avea în autoturism, încercând să-i aplice şi o a doua lovitură în aceeaşi zonă. A doua lovitură a fost deviată, însă, în genunchiul stâng, în tentativa de apărare a bărbatului.

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cei care au investigat acuzaţiile poliţistei, au constatat că aceste fapte nu există.


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen