Băsescu: Vreau să continuăm ceea ce a rămas nefăcut după cei 10 ani la Cotroceni
Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Congresul de înființare a Mișcării Populare, că a decis să preia, din nou, conducerea unei formațiuni politice pentru a împărtăși din experiența acumulată prin prisma funcțiilor deținute anterior, dar și pentru continuarea a ceea ce a rămas nefăcut după cei 10 ani ai săi ca șef al statului. * Traian Băsescu a fost ales președinte al formațiunii Mișcarea Populară
"Este o formațiune politică destinată românilor.(...) Am avut multe ezitări înainte de a decide să mai conduc o moțiune pentru președinția unui partid, a unei formațiuni politice. În cele din urmă am luat decizia să o fac, deși trebuie să recunosc, nu mai am nimic de experimentat în politică(...)Atunci când am decis să conduc această moțiune a fost o decizie pe care am luat-o după multe zile de discuții și cu cei care conduceau Mișcarea Populară dar, mai ales, cu soția și cu fiicele.(....) Mi-a fost foarte greu să le conving, dar până la urmă am reușit.
Dacă am convins eu de atâtea ori pe români să mă voteze, am reușit și cu soția. (...)Vreau să înțelegeți că, poate, pentru prima dată în România, în fruntea unei moțiuni se așează un om care nu mai vrea nimic pentru el. Eu nu mai am ce să ajung, dar vreau să conducem acest partid pentru continuarea a ceea ce a rămas nefăcut după cei 10 ani pe care i-am petrecut la Cotroceni ", a spus Băsescu în discursul susținut înaintea votului pentru șefia formațiunii.
El a adăugat că nu întâmplător a avut parte de două suspendări din funcție, afirmând, așa cum a spus și la finele mandatului, că "a îngenuncheat sistemul, dar nu l-a înfrânt definitiv". "Și am o datorie de onoare, să rămân alături de un partid până când vechile structuri nu vor mai influența viața economică, viața socială, viața politică și, mai ales, deciziile politice", a subliniat Băsescu.
El a opinat că instituțiile statului sunt departe de a fi la înălțimea poporului român. ''Eu, ca om care am văzut de la altitudinea de la care poți să vezi în mod egal și poporul tău și instituțiile statului tău, vă pot spune cu certitudine că instituțiile statului român sunt departe de a fi la înălțimea poporului român. Acest lucru trebuie să-l rezolvăm împreună. Este un deficit al celor 10 ani ai mandatului meu. Instituțiile încă sunt mult sub aspirațiile, sub determinarea și sub capacitatea poporului român de a fi un popor european. Instituțiile trebuie să ajungă la nivelul poporului", a declarat fostul președinte.
Băsescu a mai spus că este nevoie de modernizarea în continuare a statului român.
"Eu cred că, așa cum sunt ele, partidele existente și-au îndeplinit misiunea istorică, și au atins cele două obiective fundamentale de politică externă și obiectivul fundamental de politică internă.
Cel de politică internă: avem instituțiile specifice unei democrații. Ce ne nemulțumește este că nu funcționează încă așa cum ar trebui să funcționeze într-o democrație. În ce privește obiectivele de politică externă, cele două obiective fundamentale, intrarea în NATO și în UE au fost atinse cu aceste partide ale tranziției(...) Nu am avut niciun partid adversar al intrării în NATO, nu am avut niciun partid adversar al intrării în UE, dar a venit timpul schimbării și în clasa politică. Poate vă vine să râdeți că unul dintre cei mai experimentați oameni politici ai tranziției vine și spune că a venit timpul schimbării. Poate fi un paradox, în același timp poate fi și o explicație. Explicația este că este păcat să plec cu experiența acumulată în cele mai înalte funcții ale statului român fără să n-o împărtășesc, fără să nu o dau unora care vin după mine", a declarat fostul șef al statului.
El a enumerat printre prioritățile care trebuie avute în vedere pentru dezvoltarea în continuare a României — Infrastructura, Educația, Sănătatea, Armata, Agricultura, Securitatea națională și întărirea relației cu românii din afara granițelor. AGERPRES