Băsescu: Sistemul mafiot din sănătate a stimulat bine Piaţa Universităţii împotriva Legii Sănătăţii

Băsescu: Sistemul mafiot din sănătate a stimulat bine Piaţa Universităţii împotriva Legii Sănătăţii

Sistemul mafiot din sănătate a stimulat bine Piaţa Universităţii pentru ca Legea Sănătăţii să nu se întâmple, a declarat, duminică, preşedintele Traian Băsescu, menţionând că ce s-a întâmplat la Spitalul de Arşi nu este un caz izolat.

Traian Băsescu (Imagine: Valentina Postelnicu/ Mediafax Foto)

"Ce s-a întâmplat la Spitalul de Arşi nu este un caz izolat. Degeaba ies propagandiştii curăţeniei sectorului să ne spună cât de curat este sectorul şi doar un accident a fost la Spitalul de Arşi. Nu, fondurile de sănătate sunt fraudate în spitale, în mod consecvent, şi aproape generalizat", a spus Băsescu.

El a menţionat că sistemul mafiot din sănătate a "stimulat" bine Piaţa Universităţii, în ianuarie 2012, împotriva Legii Sănătăţii.

"Cât timp mafia din sănătate blochează introducerea cardurilor de sănătate, sistemul va fi în continuare fraudat. Am mult respect pentru doctori, dar îi asigur că dacă nu ar fi respins atât de vehement Legea sănătăţii propusă în ianuarie 2012, ar fi încasat cel puţin tot atât cât încasează acum, în condiţiile în care au riscul procurorilor. Nu s-a vrut", a spus Băsescu.

El a făcut această declaraţie duminică, la o dezbatere pe teme economice organizată la Palatul Stirbey din Buftea de Fundaţia Mişcarea Populară.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…