Băsescu și puterea. Cazul Petrov
Pentru un animal politic pursânge ca Traian Băsescu, obișnuit toată viața să exercite puterea sub diferite forme, verdictul Înaltei Curți echivalează cu alungarea lui Zeus pentru totdeauna din Olimpul puterii simbolice. Sentința definitivă de colaborator al fostei Securități ca poliție politică reprezintă pentru el o umilință greu de îndurat. Căderea e prea dură cât ai fost atât de sus. Azi, din marele politician de odinioară n-a mai rămas mare lucru, scrie Dan Tăpălagă pe G4Media .
Ca europarlamentar, va fi izolat și probabil exclus din Partidul Popular European. Asupra sa va crește presiunea de a demisiona din Parlamentul European. Nu o va face, probabil, dar la Bruxelles va cădea în irelevanță. Până mai ieri era tratat cu deferența cuvenită foștilor președinți.
Ca fost șef de stat, pierde respectabilitatea și crediblitatea oferite de cele două mandate de președinte al României. Cine se mai uită azi în gura lui Petrov în afară de un minuscul nucleu dur de habotnici? Pierde și avantajele oferite de lege pe durata vieții: vila de protocol, indemnizația specială, protecția SPP, personal plătit, mașină de lux la dispoziție.
Omul pentru care puterea a însemnat totul pierde, pe scurt, atributele puterii simbolice. Pentru unul ca Traian Băsescu este dificil să accepte că a fost odată colaboratorul Petrov, omul de pe margine, fără mare însemnătate, turnătorul de duzină. Nici măcar în propriul său partid, PMP, nu mai contează foarte tare.
Traian Băsescu a sfârșit complet neutralizat, la fel ca alți turnători care s-au crezut mai puternici decât sistemul care i-a creat și i-a făcut mari.
Dan Voiculescu, colaborator al fostei Securități cu numele conspirativ Felix, este azi un soldat disciplinat în armata puterii, după ce s-a visat ani de zile generalul ei. De Sorin Ovidiu Vântu, colaborator al fostei Securități cu numele conspirativ Nuș, care punea președinți și premieri prin 2009, nu se mai știe nimic. Felix râde azi de Petrov, după ce Petrov și-a bătut joc ani de zile de Felix-Motanul. Doar specia foștilor colaboratori este capabilă de atât cinism și nerușinare.
Fostul comandant de navă s-a cățărat după 89 pe catargul puterii până în vârf, a întors masa și a călărit sistemul în care și-a început cariera ca simplu colaborator.
Doar unul din rândul lor, crescut la școala fostei Securități, putea să demanteleze vechile rețele putrede de corupție din afaceri, politică și justiție și să le înlocuiască cu altele noi. Traian Băsescu a învins vechiul sistem de putere, iar noul sistem instalat cu mâna lui după aderarea României la NATO și UE l-a învins pe el. Acesta a fost rolul lui istoric: scoterea României din postcomunism. Sub el, România a executat un mare salt înainte. Cine putea s-o facă cu mai multă pricepere decât cineva din interior?
În 2004 nu exista alternativă la corupția sistemică a guvernării Năstase (PSD), ultima răbufnire a Securității de dinainte de 89, nici în 2009 când România se afla sub asaltul puternicilor moguli media (Dinu Patriciu, Dan Voiculesu, Sorin Ovidiu Vântu). Cine nu-l susținea atunci pe Băsescu se plasa automat în tabăra celorlalți.
Reformele instituționale din primul mandat sunt incontestabile, din justiție și sistemul de apărare (punerea Mării Negre pe harta NATO i se datorează), condamnarea simbolică a comunismului, limitarea puterii mogulilor media, lupta anti-corupție, chiar dacă n-a crezut niciodată cu adevărat în ele.
Al doilea mandat a fost o catastrofă. Căzut sub dominația toxică a unei femei ambițioase și lacome, și-a distrus metodic propria moștenire. Băsescu a dorit să-și subordoneze total noul sistem de putere, să protejeze afacerile apropiaților săi și ale familiei sale.
Noul sistem nu doar că l-a refuzat politicos, dar i-a pus sub anchetă cam toată familia și protejata. Toți politicienii care au încercat ulterior să încalece noul sistem de putere, vezi cazul Dragnea, scăpat și el temporar de sub control, au sfârșit prost. Traian Băsescu a fost ultimul politician puternic, cu un grad ridicat de autonomie, instinct și inteligență native și care a avut capacitatea să impună decizii în momente de criză majoră.
După el, România a intrat în zodia mediocrităților politice, a executanților teleghidați de sistem. Azi, sistemul pare mai puternic decît era chiar pe vremea lui Traian Băsescu.
Istoria îl va reține, probabil, și cu altele. Ca fost primar a făcut pentru București mai multe decât toți foștii primari la un loc. Timpul va cerne ce rămâne după el, cu bune și cu rele. Prezentul însă nu-i mai lasă prea multe spații de manevră. Verdicul de colaborator al Securității ca poliție politică i-a anulat anvergura de om politic pe scena politică românească și europeană.
Trecutul l-a ajuns și pe Traian Băsescu din urmă. Turnătorul Petrov l-a condamnat la irelevanță în timpul vieții lui.
