Băsescu: OUG privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii - cea mai mare samavolnicie împotriva României

Băsescu: OUG privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii - cea mai mare samavolnicie împotriva României

Senatorul PMP Traian Băsescu a afirmat vineri că ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii reprezintă "cea mai mare samavolnicie împotriva României".

"Acesta se numeşte jaf! Dăncilă şi Teodorovici, împinşi de la spate de Dragnea şi sub privirea îngăduitoare a lui Tăriceanu, au săvârşit cea mai mare samavolnicie împotriva României, emiţând ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii", a scris Băsescu pe Facebook.

Potrivit lui Băsescu, OUG încalcă şi Constituţia, şi legislaţia privind funcţionarea societăţilor comerciale.

"Au încercat să-şi concretizeze acţiunea ticăloasă de jefuire a ţării prin lege. S-au lovit însă de CCR, care a respins legea ca fiind neconstituţională în ansamblul ei. Şi atunci, Dragnea a apelat la supuşii de la Palatul Victoria, numiţii Dăncilă şi Teodorovici, care au aprobat înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii printr-un OUG care încalcă şi Constituţia şi toată legislaţia României de funcţionare a societăţilor comerciale. Asta-i 'pohta ce au pohtit' Dragnea şi Vâlcov, asta le-au servit la masă Dăncilă şi Teodorovici. Cât de ticălos trebuie să fii ca după ce ţi-a spus oficial CCR că legea este neconstituţională, tu guvern să emiţi o ordonanţă de urgenţă cu acelaşi conţinut? Acesta se numeşte jaf! Trebuie oprit!", a spus Băsescu.

Totodată, el se întreabă dacă Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, "va îndrăzni" să atace această OUG la CCR.

"Cel mai probabil va prefera să mai primească un bacşiş de la Dragnea şi majoritatea parlamentară şi să plece într-un nou concediu, că o fi surmenat?", a mai afirmat Băsescu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”