Băsescu: Nu am calitatea de inculpat în niciun dosar; mi-am depus candidatura la Senat plecând de la această premisă

Băsescu: Nu am calitatea de inculpat în niciun dosar; mi-am depus candidatura la Senat plecând de la această premisă

Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, joi, că nu are calitatea de inculpat în niciun dosar, ci doar de suspect într-unul singur și că și-a depus candidatura pentru prima poziție la Senat plecând de la această premisă.

 "Vreau să vă spun un lucru ferm: cu tot ce s-a discutat în presă și cu toate dosarele, nu am calitate de inculpat în niciun dosar, am calitatea de suspect într-un singur dosar, iar după ce mi-am dat declarația, procurorul nu a considerat că trebuie să-mi dea calitatea de inculpat", a precizat Traian Băsescu la B1 Tv.

El a spus că și-a depus candidatura pentru prima poziție la Senat, "plecând de la premisa că este un om care nu e inculpat în niciun dosar".

Potrivit liderului PMP, orice om poate avea o reclamație sau o plângere și i se deschide dosar penal.

"Jocul acesta cu învinuiții, inculpații din ziua de astăzi este riscant pentru că orice om poate avea o reclamație, o plângere sau un denunț și i se deschide dosar penal, ori foarte mulți ticăloși ca să scape fac denunțuri, de prea puține ori demne de luat în seamă", a adăugat Băsescu.

El a spus că președintele Klaus Iohannis "joacă o partitură catastrofală" pentru români prin faptul că împarte partidele în categorii, "partide curate" și "partide de penali sau alianțe de penali".

"El nu poate împărți țara între Iohannis și (...) președintele de la PNL, Gorghiu. Iohannis și Gorghiu, pe de o parte, și penali, pe de altă parte. Nu merge. Și el și toată divizia de presă, de cântători joacă această partitură care este catastrofală pentru români", a susținut Băsescu.

El a adăugat că are responsabilitatea morală de a continua să urmărească procesele din societate.

"Eu nu o să tac oricât ar încerca Iohannis să mă pună în barca penalilor. Sunt un fost președinte care are responsabilitatea morală de a continua să urmărească procesele din societate", a mai spus Băsescu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”