Băsescu: Legea votului prin corespondență va fi un mare eșec; soluția - stabilirea a 1.500 - 2.000 de secții în străinătate

Băsescu: Legea votului prin corespondență va fi un mare eșec; soluția - stabilirea a 1.500 - 2.000 de secții în străinătate

Președintele PMP, Traian Băsescu, afirmă că legea votului prin corespondență va fi "un mare eșec" și spune că soluția pentru guvernanți de a preveni "un dezastru previzibil" la alegerile legislative este aceea de a crea 1.500 - 2.000 de secții de votare în străinătate.

"Guvernanți, preveniți un dezastru la legislative! Este evident că legea votului prin corespondență va fi un mare eșec. Românii din străinătate nu se înscriu pe listele electorale. Am discutat cu mulți dintre cei care lucrează în străinătate și explicația lor este simplă: pe de o parte neîncrederea în sistemul propus, iar, pe de altă parte, teama că declarându-și datele de rezidență, la un moment dat, s-ar putea trezi cu cine știe ce taxe pe venit din partea statului român. În plus, sunt destui care lucrează la negru, dar asta nu le poate lua dreptul la vot. În concluzie, sistemul nu va funcționa, iar responsabilitatea politică se va sparge în capul celor care au promis votul prin corespondență. Soluția pentru a preveni un dezastru previzibil este cea clasică — și anume stabilirea a circa 1.500 la 2.000 secții de votare", a scris Traian Băsescu, duminică, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, "la MAE există informația legată de toate comunitățile românești din UE" și, "la nevoie, printr-o simplă corespondență cu celelalte state membre, informația poate fi adusă la zi".

''Pentru a nu crea controverse, și legea votului prin corespondență trebuie să rămână în vigoare, dându-se șansa opțiunii modalității de vot, iar Autoritatea Electorală Permanentă să verifice eventualul vot dublu, dat prin ambele sisteme. Altfel, pe bună dreptate, românii din diaspora vor considera că statul român le-a îngrădit dreptul la vot. Repetarea dezastrului democratic și mediatic din 2014 trebuie prevenit. Măsurile trebuie luate repede'', susține Băsescu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…