Băsescu l-a primit la Cotroceni pe Vlad Filat. A fost analizată situaţia de securitate din regiune

Băsescu l-a primit la Cotroceni pe Vlad Filat. A fost analizată situaţia de securitate din regiune

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe Vlad Filat, fost prim-ministru al R.Moldova şi preşedinte al Partidului Liberal-Democrat, la întrevedere fiind analizată situaţia de securitate din regiune, precum şi procesul de pregătire a semnării Acordului de Asociere cu UE.

Vlad Filat si Traian Basescu (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială, în timpul întrevederii, care a durat mai bine de două ore, "a fost analizată situaţia de securitate din regiune, procesul de pregătire a semnării Acordului de Asociere, Inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de cealaltă parte, şi evoluţia relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Moldova, inclusiv stadiul de realizare a Gazoductului Iaşi - Ungheni, proiectele de interconectare energetică şi stadiul de implementare a programului de reconstruire şi renovare a unităţilor preşcolare şi şcolare din Republica Moldova realizat cu ajutor financiar nerambursabil acordat de România şi de Uniunea Europeană".

Conform sursei citate, una dintre principalele concluzii ale întâlnirii a fost aceea că România şi Republica Moldova trebuie să coopereze prioritar în problematicile de securitate regională şi în procesul de pregătire a semnării, cât mai curând posibil, a Acordului de Asociere, Inclusiv Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, dintre Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de cealaltă parte.

"Cu această ocazie, s-a discutat şi despre faptul că România şi Republica Moldova trebuie să ratifice aceste acorduri în Parlamentele naţionale înainte de vacanţa parlamentară de vară", se mai arată în comunicat.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?