Băsescu: „Geoană nu are nicio șansă la prezidențiale“. Ce spune despre Ciucă și Ciolacu. Pe cine vede primar general

Băsescu: „Geoană nu are nicio șansă la prezidențiale“. Ce spune despre Ciucă și Ciolacu. Pe cine vede primar general

Invitat la emisiunea lui Cosmin Prelipceanu de la Digi 24, fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre șansele la prezidențiale ale mai multor politicieni.

Traian Băsescu Arhivă Adevărul

Traian Băsescu Arhivă Adevărul

Întrebat cum vede varianta unui candidat comun pentru Cotroceni, PSD-PNL Traian Băsescu a declarat că acest lucru „arr însemna desființarea unui partid. Să vedem care din ei doi preferă să se desființeze. Discutăm de PNL, care e cel mai mare partid să spunem din dreapta. Care dreapta la PNL? Și PSD, care e cel mai mare partid de stânga. Dacă unul din ei nu va avea candidat poate să meargă la Autoritatea Electorală Permanentă să scrie în registru acolo „desființat”.

Nu se poate, n-ai cum să negociezi până și președintele. În primul rând e dezonorant pentru cele două mari partide să ajungă la un asemenea troc. „Hai să negociem un președinte”. Atunci de ce Dumnezeu mai mergem noi la vot?“.

„N-am pretenția să am un pedigree atât de valoros din punct de vedere politic“

Despre faptul că nume grele ale politicii românești, respectiv Boc, Falcă, Blaga, vor fi comasate cu PSD, Traian Băsescu a declarat: „Cred că s-au obișnuit cu ideea că sunt Brătieni, se trag din Brătieni. Eu am rămas cu ideea că mă trag, ca politician, sunt urmaș al lui Petre Roman. N-am pretenția să am un pedigree atât de valoros din punct de vedere politic. Ei au câștigat ideea că sunt urmași ai Brătienilor“.

Traian Băsescu a atins și subiectul fierbinte, Gabriela Firea. El crede că ea are o problemă în partid. „Rar se întâmplă ca un partid să aibă un candidat care oricum ai da sondajele iese prima sau a doua și să n-o pui să candideze. E clar că e neîncrederea lui Ciolacu. Lui Ciolacu îi e frică de această doamnă că ar putea să câștige alegerile la Capitală și o să se trezească cu ea, „știi ceva, domn Ciolacu? Am câștigat la Capitală, în septembrie m-aș înscrie și ca independent la prezidențiale”. Aici e teama lui Ciolacu de Firea. Eu aș putea să-l liniștesc. Firea n-are cum să câștige în fața lui Nicușor, pentru că bucureștenii sunt oameni instruiți. Văd și ei ce se întâmplă în Capitală și că Nicușor e un primar care a preferat în loc să arunce banii pe imagine, pe cumpărat ochelari, pe dus pensionarii în Grecia, pe dus oameni la Sfânta Parascheva. În loc să cheltuiască bani pe astea a băgat bani cât a putut în infrastructura nevăzută a Capitalei“.

Din punctul său de vedere, alianța PSD-PNL se înscrie pe drumul pierzaniei la Capitală. „După părerea mea, vor merge cu candidat unic. PSD și PNL, candidat unic care nu va câștiga. Bucureștiul are peste 50% oameni inteligenți, oameni instruiți, care înțeleg ce se întâmplă în oraș. Eu îl apreciez extraordinar pentru curajul de a face sensuri unice, pentru curajul de a face sensuri unice. Pentru curajul de a săpa în marile bulevarde să bage conductă nouă pentru încălzire. E un lucru important“.

Pentru Traian Băsescu, nu sunt calificați nici Marcel Ciolacu și nici Nicolae Ciucă. „Niciunul nu e calificat. Dar, asta putem spune despre orice președinte înainte să devină președinte. Pentru că nu există o școală de președinți. După ce ajungi la Cotroceni, vezi ce poți face din postura de președinte, raportat la exigențele constituționale. Sigur că poți face foarte multe, dar trebuie să rămâi în interiorul Constituției ca să poți să-ți duci mandatul.

Uneori înfurie atât de tare lăsând liberă justiție, încât ajungi să fii și suspendat. Dar totul e să rămâi în limite constituționale. Dacă aș fi șef de partid, n-aș desemna pe niciunul“.

Despre Nicolae Ciucă spune că nu are profilul unui politician, iar în ceea ce-l privește pe Ciolacu, Băsescu este surprins că „presa e atât de drăguță încât nu-i mai arată din când în când pozele cu Omar Hayssam când erau mari prieteni, mergeau la vânătoare, la Buzău“.

Deși toată lumea are așteptări de la o posibilă candidatură a lui Mircea Geoană, Traian Băsescu este de părere că nu este o soluție. „Mircea Geoană nu e o soluție. Și nu vorbesc numai de mine. Dați imaginile cu Mircea Geoană când se ducea cu ceasurile de la Vanghelie la DNA să le predea, că le primise. Dați imaginile cu Geoană pe iahturi făcând ziua fiicei. Un socialist! E greu să câștigi alegerile cu asemenea imagini, pe de o parte. Pe de altă parte, vreau să lămuresc un lucru. Eu l-am bătut pe Mircea Geoană de două ori. O dată la primăria Capitalei, din primul tur, în 2004 dacă vă aduceți aminte. Și o dată la alegerile prezidențiale“

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri