Băsescu, despre vizita lui Iohannis în Piață: Și-a respectat promisiunea; nu va detensiona, nici nu va amplifica situația

Băsescu, despre vizita lui Iohannis în Piață: Și-a respectat promisiunea; nu va detensiona, nici nu va amplifica situația

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat că prin vizita de duminică seara, în Piața Universității, președintele Klaus Iohannis "și-a respectat promisiunea, ceea ce este foarte important", dar a apreciat că aceasta " nici nu va amplifica, nici nu va detensiona situația".

"Angajamentul a fost îndeplinit într-un moment optim. Adică Piața, cu doar câteva sute de oameni, azi e Mihail și Gavriil și e muzică prin tot orașul, dar și-a respectat promisiunea ceea ce este foarte important. Și cred că a fost bine, pentru că într-o astfel de împrejurare problemele de securitate pentru președinte sunt majore", a declarat Băsescu, duminică seara, la postul B1 TV.

Fostul președinte a mărturisit că nici el nu ar fi stat mai mult timp în Piața Universității.

"Din ce pot să vă spun, din experiența mea, a merge în mulțime este unul din cele mai dificile momente pentru un președinte, și am fost la atâtea târguri și manifestări publice în cei 10 ani. E dificil fizic, îți face plăcerea să vezi omul, dar este un efort fizic extraordinar", a afirmat Băsescu.

El a adăugat că, din ce s-a văzut la televizor, actualul șef al statului era foarte bine protejat prin două cercuri de ofițeri SPP, care-l înconjurau.

"Sigur, 99,9% sunt oameni de bună credință (protestatarii din Piață — n.r.), dar oricând poate să fie unul cu un cuțit, cu o sticlă, ori măsurile de securitate erau necesare", a spus Băsescu.

Fostul președinte a apreciat că modul cum s-a desfășurat prezența lui Iohannis în Piața Universității nici nu va amplifica, nici nu va detensiona situația.

"Se punctează că președintele și-a ținut cuvântul, a fost în Piață", a mai spus Băsescu.

Președintele Klaus Iohannis a ajuns, duminică seara, în jurul orei 20,00, în a șasea zi de proteste, în Piața Universității din Capitală.

Iohannis a stat în mijlocul manifestanților din Piața Universității circa 20 minute, vorbind direct cu protestatarii și nerostind vreun discurs, deși mulți protestatari i-au cerut să se adreseze mulțimii printr-o portavoce.

Unii dintre cei cei prezenți i-au dat șefului statului foi cu revendicări. S-au scandat lozinci precum "Corupția ucide", "Vrem 300, nu 600 !", "Toate partidele, aceeași mizerie", "Colectiv, Colectiv !". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…