Băsescu, despre raportul Comisiei de control privind alegerile prezidenţiale din 2009: Au fost validate de CCR
Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a declarat marţi seară că în 2009 a devenit preşedinte al României în urma unor alegeri validate de Curtea Constituţională, afirmând că raportul Comisiei parlamentare de control pe această chestiune este o "prostie".
"O prostie (...).Alegerile au fost validate de Curtea Constituţională. Eu zic ca raportul să aibă următoarea concluzie: A câştigat Geoană, să-l punem preşedinte acum, anulăm mandatul meu, eu mai candidez o dată", a comentat ironic Băsescu, la TVR1.
El a făcut această precizare în contextul unei întrebări privind poziţia sa faţă de raportul Comisiei de control privind alegerile prezidenţiale din 2009, potrivit căruia alegerile ar fi fost fraudate în avantajul candidatului Traian Băsescu.
Întrebat cum explică prezenţa unor oameni de stat în sufrageria lui Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor, fostul preşedinte al României a spus că aceştia se aflau acolo pentru a vedea "cine câştigă".
"Eu nu am dubii ce făceau acei oameni. Nu ştiau cine va câştiga şi acolo erau Maior şi Coldea care aveau relaţii bune şi cu Dragnea, şi cu Ponta, tenis, Pescariu, K2, toate cele. Nu cred că s-au împrietenit numai din 2010, cred că erau prieteni mai demult. Iar Maior era naşul lui Ponta. Deci acolo s-au întâlnit... Maior avea relaţia cu Geoană, pentru că Geoană a venit cu Maior de mână când l-am desemnat şef la SRI, Geoană era preşedintele PSD. Şi am vrut să pun din opoziţie un director. L-am rugat pe Geoană să vină, am avut o discuţie cu el, pe urmă a venit împreună cu Maior şi mi-a spus că e de acord. Deci avea o relaţie foarte bună. Oprea nu mai avea o relaţie grozavă cu PSD-ul, Coldea probabil că avea suficiente relaţii, iar Kovesi ştia că trebuie să vină următorul mandat. Ei acolo s-au adunat să vadă cine câştigă, să ştie în ce parte o iau chiar din acea noapte. Am văzut că Dan Andronic spune că auzit-o pe Codruţa Kovesi spunând "da, domnule preşedinte" de vreo două ori. Vă dau cuvântul meu de onoare că nu am vorbit cu Codruţa Kovesi în noaptea alegerilor", a susţinut Băsescu.
Liderul PMP a adăugat că relaţia lui cu aceşti oameni nu a fost una de prietenie.
"Relaţia mea cu ei nu a fost una de prietenie. Dacă bănuiţi cumva că am avut relaţii de prietenie cu Maior, cu Coldea, că eram amici de şpriţ... Subordonaţi prin numire, eu am reflexele comandantului de navă, care ştie că el e jupânul şi cu asta basta. Nici nu mă duc să mă întind nopţile la şpriţ cu subordonaţii. Pentru că nu am vrut să alterez niciodată relaţia instituţională", a punctat Traian Băsescu. AGERPRES