Băsescu despre gestul lui Nițu: După mine, a fost un moment de slăbiciune că și-a dat demisia
Președintele Mișcării Populare, Traian Băsescu, a declarat luni că Tiberiu Nițu a demisionat din funcție într-un moment de slăbiciune, după ce, pe același subiect, fostul șef al statului a opinat că gestul renunțării la funcția de procuror general s-a produs ca urmare a unei presiuni publice inutile în legătură cu acuzațiile privind utilizarea coloanei oficiale de către acesta. "După mine, a fost un moment de slăbiciune că și-a dat demisia", a declarat Traian Băsescu, la B1 tv.
Întrebat cine ar fi stat la baza "șantajului" care a provocat demisia lui Nițu, Traian Băsescu a spus: "Nu știu, o presiune publică inutilă".
"Omul acesta mai avea două luni (de stat în funcție — n.r.) și sunt convins că mă chema în astea două luni până-mi venea acru la audieri, că pe asta a fost țintit, dar una-i una alta-i alta", a spus președintele MP.
Despre cum vede situația în continuare, având în vedere că el este și cel care, ca șef al statului, l-a numit pe Tiberiu Nițu în funcția de procuror general, Băsescu a spus: "Așa este. Tiberiu Nițu a fost propunerea susținută puternic de Victor Ponta, ca o condiție ca să fie de acord cu Codruța Kovesi".
"Așa a fost situația atunci. Până la urmă, eu cred că a fost maximum ce puteam să fac. Pe de altă parte, însă, privesc la situația instituțională, iar eu nu am auzit încă o acuzație la adresa fostului procuror general Nițu. Știe cineva o acuzație? În schimb, o presiune pornită pe toate tunurile mediatice știm toți. Vreau să nu aveți niciun dubiu. Pe mine, procurorul general Nițu m-a batjocorit după ce mi-am terminat mandatul, deci nu îi sunt un prieten. De câte ori avea ocazia să meargă la CSM mai spunea câte 50 — 60 — 70 de dosare penale are fostul președinte. Sigur, a făcut un joc politic care nu i-a făcut cinste și pentru asta nu pot să-l respect grozav ca procuror general. Dar, ceea ce se face astăzi legat nu de Nițu, pentru mine, Nițu este o pată de grăsime pe un perete, un cineva care a trecut pasager pe la Parchetul General, dar discutăm de instituția procurorului general, care mi-aș permite aproape să spun cu un șantaj a fost îndepărtat din funcție. Asta se poate întâmpla oricui, se pare, în România anului 2015 sau 2016", a susținut președintele MP.
Traian Băsescu a adăugat că "prin conjunctură acest domn, care a îndeplinit funcția de procuror general și la care renunțând prin demisie în mod rușinos a întinat-o, trebuia să stea să o apere din funcție".
"Acest domn nu a cerut o casă de la RA-APPS în București. Procurorul general al României făcea navetă zilnică București — Ploiești pe DN1. Nu știu dacă îmi puteți spune multe zile în care pe DN 1 să nu-mi arătați morți în accidente auto. (...) Eu discut pur instituțional. Vă rog să vă imaginați că în mașina procurorului general cu un ofițer SPP în ea intra din contrasens un camion sau o altă mașină. Astăzi am fi țipat toți de ce nu i s-a pus escortă de Poliție procurorului general ca să-i garanteze securitatea circulației, nu securitatea personală", a afirmat președintele MP.
Băsescu a adăugat că, din afirmațiile publice pe subiectul acuzațiilor la adresa lui Nițu privind folosirea coloanei oficiale, reiese că acesta ar fi avut "700 de însoțiri cu Poliția". "Vreți să numărați numărul de zile din aproape trei ani, scoțând sâmbete și duminici. Veți vedea că rezultă aproape, foarte aproape numărul de deplasări Ploiești — București, București — Ploiești. Și știți unde cred că e greșeala? Cred că dacă este un abuz este că nu a venit Gabriel Oprea cu această propunere în CSAT pentru securitatea nu a lui Nițu, ci a procurorului general. Vă asigur că aș fi susținut să se aprobe escortă de Poliție pe DN 1 pentru procurorul general", a declarat fostul șef al statului.
AGERPRES