Băsescu declară că MP nu face niciun fel de alianță înainte de alegeri
Mișcarea Populară nu face niciun fel de alianță înainte de alegeri, a declarat sâmbătă liderul partidului Traian Băsescu. "Nu facem niciun fel de alianță înainte de alegeri, nu aș vrea să aud de combinații premergătoare alegerilor în vreo organizație, este esențial pentru noi să știm ce potențial avem. De asemenea, de la alte partide, în mod deosebit de la cele mari, sunt oameni care joacă la două capete, nu știu dacă vor avea succes în interiorul partidelor lor și încearcă să își întindă antenele și să aibă contacte cu organizațiile noastre, este frecventă situația, vă atenționez să nu vă păcăliți. Puneți-vă candidați, nu stați să așteptați să vedeți X-ulescu de la un partid sau altul dacă vine sau nu. Tipul acesta de joc este specific celor două partide mari", a spus Băsescu, în deschiderea ședinței Colegiului Național al Mișcării Populare.
El a menționat că partidul rămâne deschis pentru oameni noi. "Nu vă păcăliți cu jocul pe care îl fac cei din partidele mari, care nu știu dacă vor fi acceptați pe lista de candidați sau nu. Sunt mulțumit de valul de înscrieri de oameni noi, chiar dacă aceasta înseamnă și lipsă de experiență. Nu o tratați dramatic, ci trebuie să ne asumăm și lipsa de experiență a multora dintre membrii de partid care au venit deciși să facă politică. Sper ca, la sfârșit, să putem anunța parte dintre candidații la funcțiile de primari de municipii, în funcție de ce o să stabilim împreună", a afirmat Băsescu.
Potrivit acestuia, la reuniunea de sâmbătă trebuie făcută o evaluare a pregătirii organizațiilor pentru alegeri.
"În același timp, dincolo de evaluare, trebuie să discutăm și legat de modul cum se dau mesajele, în orice caz Crăcea (Marius Crăcea, președinte interimar al organizației municipale Giurgiu, suspendat din funcție — n.r.) a dat niște mesaje extraordinare de la Giurgiu, dar ar fi bine să se oprească. Nu aș vrea să luați lucrurile în tragic. Legat de domnul Crăcea am văzut unele abordări. Dacă a fost o strategie a dânsului să facă bine cunoscută organizația Mișcării Populare de Giurgiu a reușit cu prisosință, dar finalul ar trebui să fie să ne arate aleasa, înțeleg că este plin de solicitări și, gata, ar trebui să înceteze cu acțiunile pe această direcție, pentru că scopul și l-a atins. Dacă a fost deliberat, a atins, însă a trecut puțin pragul, dar dacă se oprește este bine. Am vrut să știți că nu sunt un adept al excluderii lui, mai ales că pare un om pregătit, aceasta nu înseamnă că acesta este sistemul de lansare a organizațiilor. Sper că printre voi mai sunt și căsătoriți", a adăugat Băsescu.
AGERPRES