Băsescu: Decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important

Băsescu: Decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, vorbind despre "sistemul" la care a făcut referire în declaraţii ale sale anterioare, că "reminiscenţele vechi s-au transferat şi generaţiei noi şi s-ar putea să vedeţi cum decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important".

Băsescu a fost întrebat, într-o emisiune a postului B1 Tv , despre o declaraţie a sa anterioară în care arăta că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu "l-a protejat" şi care "l-a înfrânt" pe Emil Constantinescu , adăugând că el a reuşit să "îngenuncheze" acest sistem.

"Uitaţi ce înseamnă sistemul şi cum îl definesc eu: el este un ansamblu de instituţii şi de centri de putere din afara instituţiilor", a menţionat Traian Băsescu .

Preşedintele a spus că, la începutul mandatului său, a găsit "un SRI în care Sorin Ovidiu Vântu ştia lista cu cei ascultaţi, iar şeful SRI mergea cu maşină de la Sorin Ovidiu Vântu”.

SRI-ul era controlat de Vântu, ştia tot ce lucrează SRI, şi, mai mult decât atât, Timofte îi punea la dispoziţie şi informaţii din această instituţie de securitate, economice”, a susţinut el.

Preşedintele a mai spus că sistemul la care a făcut referire în declaraţiile sale înseamnă şi Justiţia.

Vă aduceţi aminte perioada în care acuzam Înalta Curte, CSM, Parchetele, era perioada când erau oamenii, judecătorii, procurorii doamnei Stănoiu. S-a curăţat şi acolo, ca şi la SRI, cu trecerea în rezervă, cu pensionarea multor judecători. Sistemul s-a curăţat”, a mai spus Băsescu.

Preşedintele a fost solicitat să facă precizări în legătură cu afirmaţia sa potrivit căreia acest sistem este doar îngenuncheat, nu a dispărut.

"(...) la instituţii, unde nu-i curăţat, parte din sistemul de securitate ... Poliţia... aceea este încă obedientă faţă de preşedinţii de Consilii Judeţene, faţă de decizia politică şi mulţi dintre ei se căciulesc pentru o funcţie", a menţionat el.

”Aici mă refer la tot. Să nu credeţi că şeful 'Doi şi un sfert', care a fost schimbat de curând, a fost schimbat de florile mărului”, a adăugat el.

Traian Băsescu a mai spus despre "Doi şi un sfert" că ar fi "obedient politicului".

”Dacă se va deschide mai mult din dosarul de la Cluj, cu preşedintele CJ, Uioreanu, veţi putea constata”, a mai arătat Băsescu.

De asemenea, Traian Băsescu a făcut referire la "cazul Voiculescu", care, în opinia sa, "este parte a sistemului îngenuncheat".

"Banii de la Crescent, transferaţi, făcut un trust media, care este utilizat împotriva statului, fără menajamente, instituţiile care nu au fost obediente varanului au fost pulverizate, pur şi simplu", a mai susţinut el.

"Ăsta este sistemul, reminiscenţele vechi care s-au transferat şi generaţiei noi şi s-ar putea să vedeţi cum decizii de procurori au fost controlate de ziarist important", a declarat Traian Băsescu. "Aş încheia, am mers prea departe cu asta, deşi este o realitate", a spus preşedintele, încheind acest subiect.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă seară, la Sânnicolau Mare, că de zece ani este într-o dispută cu sistemul, pe care Ion Iliescu l-a protejat şi care l-a înfrânt pe Emil Constantinescu, adăugând că el a reuşit să îngenuncheze acest sistem.

Băsescu a fost întrebat, sâmbătă seară, la finalul vizitei de la Sânnicolau Mare, cum comentează propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu privind o nouă suspendare a sa din funcţie, şeful statului evitând un răspuns direct.

”De zece ani sunt într-o dispută cu sistemul, pe care domnul Iliescu l-a protejat pentru că aşa a înţeles el, un sistem care pe domnul preşedinte Constantinescu l-a înfrânt, aşa cum declara chiar el, sistem pe care eu zic că l-am îngenuncheat. A fost o luptă cumplită, dar energia mi-am luat-o de la oameni şi aici sunt mulţi oameni care au crezut în mine”, a spus preşedintele Băsescu.

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…