Băsescu a primit sfaturi pentru îngrijirea nepoţilor de la foştii săi colegi de la Academia Navală
Foştii colegi ai lui Traian Băsescu de la Academia Navală, care au sărbătorit, sâmbătă seară, 38 de ani de la absolvire la vila de protocol de la Neptun, au spus că şeful statului a fost o gazdă bună, că au rememorat întâmplări din tinereţe şi că i-au dat sfaturi pentru îngrijirea nepoţilor, relatează Mediafax.
Băsescu a primit sfaturi pentru îngrijirea nepoţilor de la foştii săi colegi de la Academia Navală
Foştii colegi ai preşedintelui au declarat, după întâlnirea cu şeful satului, că Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au fost gazde primitoare ca în fiecare an şi că unul dintre subiectele discutate a fost legat de nepoţi, famila prezidenţială primind numeroase sfaturi de la alţi bunici.
”A fost o întâlnire minunată. Domnul Traian Băsescu s-a purtat ca în fiecare an ireproşabil, a fost o gazdă bună, acelaşi coleg pe care îl ştiam din tinereţe. A fost o atmosferă plăcută, s-a dansat, s-a râs, s-a glumit. Ne-am amintit din tinereţe, şotii mai mari, mai mici, făcute de unul, de altul, iar soţiile se uitau cam lung că mai povesteam şi noi de câte un amor din tinereţe”, a povestit bărbatul.
El a spus că la această întâlnire a fost prezentă şi fata cea mare a preşedintelui, Ioana, care ea este însărcinată.
Un alt fost coleg al şefului statului a povestit că i-a oferit sfaturi Mariei Băsescu pentru a-i uşura activitatea de bunică.
“A fost frumos. Am discutat despre părinţi, copii, nepoţi, că eu sunt bunic, el e bunic, nepotul meu e mai mare cu o lună. Soţia mea i-a dat sfaturi doamnei Maria pentru că o doare spatele şi i-a spus să ia un ham pe care îl pui la copil şi îl ajuţi să meargă”, a spus acesta.
Bărbatul a afirmat că deşi muzica de la petrecere a fost pe gustul tuturor parcă nu s-a mai dansat la fel de mult ca în anii trecuţi, el explicând acest lucru prin faptul că toată lumea a mai îmbătrânit cu un an.
Chiar dacă a fost ultima întâlnire pe care au avut-o la vila de protocol de la Neptun, având în vedere că mandatul preşedintelui Traian Băsescu se încheie la sfârşitul acestui an, foştii colegi ai acestuia au spus că reuniunile vor continua şi că dacă până acum şeful statului era cel care îi invita, de anul viitor el va fi invitatul lor, iar petrecerea va avea loc la un restaurant din Constanţa, Băsescu confirmând deja participarea pentru 2015.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, sâmbătă seară, la vila de protocol din staţiunea Neptun, cu foştii săi colegi de la Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”, pentru a sărbători 38 de ani de la absolvire.
De când este preşedinte, Traian Băsescu s-a întâlnit în fiecare vară cu foştii săi colegi de la Academia Navală, la vila de protocol de la Neptun, excepţie făcând anul 2012, când şeful statului era suspendat, iar petrecerea a avut loc la restaurantul unui hotel de trei stele din Constanţa.
Traian Băsescu a absolvit Institutul de Marină "Mircea cel Bătrân", Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercială, în anul 1976.