Baschet masculin: SCM U Craiova, la a treia victorie consecutivă în Liga Balcanică

Baschet masculin: SCM U Craiova, la a treia victorie consecutivă în Liga Balcanică

SCM U Craiova a învins formația muntenegreană KK Mornar Bar, cu scorul de 75-63 (24-9, 14-22, 22-18, 15-14), marți seara, în Sala Polivalentă din Bănie, în ultimul său meci din Grupa B a Ligii Balcanice de baschet masculin

Formația olteană a reușit a treia victorie consecutivă în competiție și a încheiat sezonul regulat pe locul al doilea în Grupa B.

SCM U Craiova a avut un prim sfert de excepție, încheiat cu un avantaj de 15 puncte, 24-9, dar oaspeții au redus diferența până la șapte puncte în sfertul al doilea, 26-19 (min. 16), ecart care s-a menținut și la jumătatea partidei, 38-31. Avantajul gazdelor a scăzut la doar trei puncte (40-37), în debutul sfertului al treilea, dar oltenii au revenit în joc și s-au desprins din nou pe tabelă, la 60-46 (29). Ultimele zece minute au fost echilibrate, craiovenii reușind să își conserve avansul și să se impună cu 75-63.

Pentru SCM U Craiova au jucat Cătălin Petrișor 1 pasă decisivă, Travis Bureau 20 puncte, 8 recuperări, 3 pd, Milivoje Bozovic 1 rec, 2 pd, Marko Boltic 9 p, 6 rec, 6 pd, Szabolcz Santa 6 p, 4 rec, Radomir Marojevic 3 p, 2 rec, 1 pd, Djordje Micic 16 p, 4 rec, 3 pd, Dragoș-Mihai Andrei 11 p, 2 rec, Ivan Bosnjak 10 p, 4 rec.

La KK Mornar au evoluat Ivan Jelenic 15 p, 2 rec, 2 pd, Radoje Vujosevic 4 p, 3 rec, Milan Latkovic, Milos Milosevic 12 p, 9 rec, Monty Wilson 13 p, 3 rec, 3 pd, Samuel Coleman 14 p, 5 rec, Nikola Korac 5 p, 6 rec, 6 pd.

În clasament, înaintea meciului dintre KK Kozuv și Vllaznia, care nu mai poate afecta ierarhia finală, pe primul loc se află KK Kozuv (Macedonia), cu 14 puncte (7 jocuri), urmată de SCM U Craiova, 12 p (8 j), KK Mornar, 12 p (8 j), KB Sigal Prishtina (Kosovo), 12 p (8 j), toate calificate în faza Top 8, KS Vllaznia Shkodra (Albania), 7 p (7 j).

SCM U Craiova și KK Mornar vor evolua în continuare în Grupa C, alături de echipele aflate pe locurile 1 și 4 în Grupa A, urmând să păstreze rezultatele înregistrate cu formația muntenegreană. În Grupa D vor juca echipele de pe locurile 2 și 3 în Grupa A și cele clasate pe 1 și 4 în Grupa B.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…