Baschet masculin: CSU Asesoft Ploiești, la prima victorie în faza Last 32 a Eurocup
Campioana României la baschet masculin, CSU Asesoft Ploiești, a reușit prima sa victorie în faza Last 32 a competiției Eurocup, 92-87 (22-21, 25-20, 20-21, 25-25) cu formația spaniolă Valencia Basket, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din Grupa N.
Meciul a fost echilibrat de la început până în ultimele momente, dar ploieștenii au fost mai inspirați pe final, obținând prima lor victorie în această fază în care joacă în premieră, după eșecuri în cele două meciuri de până acum.
CSU a condus în primul sfert cu 7-2 (min. 3) și 10-6 (4), dar ibericii au răsturnat situația, 15-12 (8), însă la finalul celor zece minute oaspeții aveau un punct în plus pe tabelă, 22-21. Echipa antrenată de Vladimir Arnautovic a reușit să se desprindă la șase puncte în sfertul al doilea, 33-27 (14), iar la jumătatea confruntării avea 47-41.
Opt puncte a fost diferența maximă în favoarea ploieștenilor, 49-41 (21), care s-au menținut la cârma meciului, iar înainte de ultimul sfert avea avans de cinci puncte, 67-62. CSU a avut din nou opt puncte, 72-64 (32), dar apoi gazdele au început să recupereze pas cu pas, iar în minutul 36 au egalat, 77-77. Asesoft a avut din nou avantaj, dar cu un minut și 45 secunde înainte de final era din nou egalitate, 85-85, numai că până la ultima sirenă gazde au reușit doar două puncte, iar CSU șapte, câștigând cu 92-87.
Tripleta formată din Runkauskas — Hayes și Mohammed a fost cea care a împins campioana României spre victorie.
Fără Dee Brown, plecat în Bulgaria, și fără Dragan Labovic, la CSU au evoluat Christopher Cooper 5 puncte, 5 recuperări, Jonte Flowers 7 p, 5 rec, 4 pase decisive, Jarvis Hayes 19 p, 7 rec, 1 pd, Gerald Lee 12 p, 6 rec, 2 pd, Alhaji Mohammed 20 p, 4 rec, 7 pd, Michalis Pelekanos 7 p, 3 rec, Marius Runkauskas 22 p, 2 rec, 2 pd, Levente Szijarto 2 rec, 1 pd. Antrenor: Vladimir Arnautovic.
Pentru Valencia au jucat: Pablo Aguilar 2 rec, Bojan Dubljevic 17 p, 5 rec, 3 pd, Luke Harangody 10 p, 6 rec, 2 pd, Kresimir Loncar 19 p, 3 rec, 1 pd, Vladimir Lucic 15 p, 9 rec, 2 pd, Rafa Martinez 4 p, 1 rec, 1 pd, Nemanja Nedovic 3 p, 1 rec, 5 pd, Pau Ribas 4 p, 1 rec, 4 pd, Romain Sato 6 p, 3 rec, 1 pd, Guillem Vives 9 p, 3 rec, 4 pd.
În celălalt meci al grupei, Lokomotiv Kuban Krasnodar (Rusia) a dispus cu 66-57 de SLUC Nancy, în Hexagon. În clasament, pe primul loc este Lokomotiv Kuban Krasnodar, cu 6 puncte, urmată de Valencia Basket, 4 p (+14), SLUC Nancy, 4 p (-23), Asesoft, 4 p (-38). Formația prahoveană va juca următorul meci tot cu Valencia, în Sala Olimpia, pe 28 ianuarie. AGERPRES