Baschet: Kobe Bryant, identificat oficial printre victimele accidentului de elicopter
Experţii criminalişti au identificat oficial, marţi, corpul jucătorului de baschet Kobe Bryant printre cele nouă recuperate dintre resturile elicopterului care s-a prăbuşit în urmă cu două zile, pe un deal din apropierea oraşului Los Angeles (California), informează AFP.
Fostul star NBA, în vârstă de 41 ani, a fost identificat pe baza amprentelor sale digitale, împreună cu alte trei persoane care se aflau la bordul avionului, ale căror rămăşiţe umane s-au împrăştiat pe o rază de aproape 200 m, în urma unei prăbuşiri "în mare viteză" a aparatului, potrivit anchetatorilor agenţiei americane însărcinate cu securitatea în transporturi (NTSB).
Aceştia au evocat "o scenă a accidentului cu adevărat groaznică" şi au anunţat totodată, marţi după-amiază că şi-au încheiat ancheta la locul tragediei, transferând acum responsabilitatea poliţiei, după ce ce resturile au fost colectate şi evacuate pentru a fi analizate.
Experţii au folosit în special drone pentru verificarea terenului, dar au încercat, de asemenea, să "refacă traiectoria elicopterului", după cum a explicat în cadrul unei conferinţe de presă, Jennifer Homendy, membră a NTSB.
Anchetatorii efectuează acum diverse interogatorii, inclusiv cu controlorii de trafic aerian, pentru a încerca să stabilească circumstanţele accidentului. Investigaţiile vor continua însă pe parcursul mai multor săptămâni, a precizat doamna Homendy, care a estimat că un "raport final" ar putea fi realizat într-un termen de 12 până la 18 luni.
La rândul lor, experţii criminalişti din Los Angeles au examinat cele nouă cadavre extrase din resturi pentru a le identifica formal.
Pe lângă Kobe Bryant, au mai putut fi identificaţi doi bărbaţi şi o femeie. Este vorba despre John Altobelli (56 ani), un antrenor de baseball care a murit în accidentul împreună cu soţia sa Keri şi fiica lor Alyssa, precum şi pilotul elicopterului, Ara Zobayan (50 ani). Femeia identificată este Sarah Chester, în vârstă de 45 de ani, care se afla în aeronavă împreună cu fiica ei Payton.
"Anchetatorii încă lucrează pentru identificarea celor cinci decedaţi rămaşi", inclusiv fiica lui Kobe Bryant, Gianna, în vârstă de 13 ani, care se afla în elicopter alături de tatăl ei.
Elicopterul, un Sikorsky S-76B, s-a prăbuşit cu puţin timp înainte de ora locală 10:00 (18:00 GMT), duminică, într-un moment în care regiunea era cuprinsă de o ceaţă puternică. Aparatul decolase de pe plaja Newport (aproximativ 60 km sud de Los Angeles), unde locuia Kobe Bryant, îndreptându-se către Academia Mamba, un centru sportiv deţinut de starul NBA, situat la o distanţă de 135 km.
Autorităţile şi experţii iar un calcul pentru moment varianta unei manevre accidentale legate de ceaţă, mai degrabă decât posibile probleme mecanice. Aparatul nu avea cutie neagră, deoarece aceasta nu era necesară la acest tip de elicopter. Nu era echipat nici cu alarmă de altitudine, după cum a recomandat NTSB în mod repetat Agenţiei de Aviaţie Civilă a Statelor Unite, conform doamnei Homendy.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)