Eforturile regimului de la Moscova de a provoca probleme în Basarabia din sud-vestul Ucrainei au eșuat în mod evident, comentează „The Economist” la aproape doi ani de la lansarea invaziei rusești.

Regiunea Basarabia istorică Captură Google Maps

În februarie-martie 2014, când Rusia a atacat Ucraina pentru prima dată, Basarabia era o regiune care stârnea îngrijorări la Kiev și nu numai. Mai puțin de jumătate dintre cei aproape 580.000 de locuitori ai săi se identificau ca fiind ucraineni. Regiunea era săracă și, din motive istorice și economice, mulți localnici credeau că Vladimir Putin ar putea fi salvatorul lor, susține revista britanică „The Economist”, referindu-se la Basarabia istorică, un vechi teritoriu românesc aflat astăzi în componența Ucrainei cu limitele geografice între râul Nistru la est, Marea Neagră la sud, Republica Moldova la nord și fluviul Dunărea la vest. Această regiune mai este cunoscută și cu denumirea Bugeac („ținut de frontieră” în turcă), dată de otomani după începutul ocupației lor aici, în 1484.

Însă eforturile rușilor de a provoca probleme în această regiune strategică au eșuat în mod evident, continuă „The Economist”. La începutul invaziei, lansate de Putin la 24 februarie 2022, forțele ucrainene de apărare au respins încercările armatei ruse de a debarca în zonă, în timp ce serviciile ucrainene de securitate au arestat zeci de agenți infiltrați de Moscova. Ulterior, rușii au atacat și au scos din circulație unul dintre cele două poduri care leagă Basarabia de restul Ucrainei, dar au eșuat în eforturile de a-l distruge pe celălalt, notează săptămânalul britanic.

În puțin peste 200 de ani, puterea stăpână asupra a ceea ce este acum Basarabia din sud-vestul Ucrainei s-a schimbat de nouă ori. Cedată de otomani rușilor după Pacea de la București din 1812, regiunea a făcut integral parte din România Mare înainte de fi alipită Ucrainei sovietice. În afară de ucraineni, populația sa mai include, potrivit „The Economist”, „ruși, moldoveni, găgăuzi, bulgari și albanezi care vorbesc rusă în loc de ucraineană ca limbă comună și pentru care Rusia a fost patronul istoric”.

Ismail, un oraș scos din amorțire

Oleh Kiper, guvernatorul regiunii Odesa, care include și Basarabia istorică, spune că sentimentul pro-rus din zonă s-a diminuat după 2014 și s-a „prăbușit” în urma invaziei din februarie 2022. Unul dintre motive, subliniază el, este blocarea „propagandei televizate rusești prin satelit”, fapt posibil din 2015 datorită ajutorului Franței. Începând de atunci, „Basarabia nu numai că a fost pașnică, ci și un element crucial pentru salvarea Ucrainei. Sute de camioane o traversează zilnic încărcate cu cereale și alte mărfuri. Acest camioane transportă mărfuri vitale pentru obținerea de valută către porturile dunărene Ismail și Reni, sau către România și mai departe”, constată revista britanică.

Acum zece ani, drumul principal care străbate Basarabia dinspre Odesa era într-o stare deplorabilă, iar orașul port Ismail părea a fi la capătul unei lumi rămase în urma. Nu mai e cazul. Drumul a fost reparat, iar un serviciu de feribot funcționează din 2020, legând regiunea de România și de restul Europei în pofida atacurilor rusești. Pe Dunăre, în Ismail, o navă de cereale sub pavilionul Togo stă ancorată, în timp ce bărbați în vârstă fac genuflexiuni pe malul fluviului înainte de a sfida interdicția de înot. Alți localnici preferă să se scalde în noul și modernul centru sportiv municipal din Ismail.

„Nu mai vreau să vorbesc limba rusă”

În ultimii ani, vinăriile și turismul au înflorit în regiune, deși redresarea post-sovietică a fost frământată. În Ismail, banii au curs mai ales dinspre cei aproximativ 8.000 de marinari care numesc acest oraș acasă. Marinarii care se aflau aici în ziua invaziei au fost atinși de interdicția de părăsire a Ucrainei, valabilă pentru bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, dar majoritatea celor aflați pe mare au rămas în străinătate. În pofida atacurilor cu drone și rachete ale rușilor, Ismailul trece cu bine prin acest război. Numeroase afaceri și mulți refugiați din porturile ucrainene de la Marea Neagră, acum închise, precum Herson și Mîkolaiv, s-au mutat aici. „Oamenii au simțit o mândrie în a fi ucraineni”, explică primarul Andrii Abramcenko, care a spus clar, în 2014 și în 2022, că orașul său nu va avea nicio legătură cu Rusia.

În satul Hlîboke (Eschipolos în română), prezentat drept „predominant moldovenesc” de către „The Economist”, istoria „prinde viață” la cimitir. Satul se află vestic al Limanului Sasic, care suferă și acum de pe urma unei tentative dezastruoase a sovieticilor de a-l transforma într-un lac de apă dulce. Apa crește, iar malul se erodează ușor-ușor. Oasele cazacilor îngropați aici în secolul al XVIII-lea și ale urmașilor lor ies la suprafață pe marginea nisipoasă a cimitirului, căzând în cele din urmă pe plaja de dedesubt. La celălalt capăt al cimitirului se află mormântul lui Sașa Gorun, profesorul de istorie al școlii, căzut pe câmpul de luptă în luna mai a anului trecut.

Maria Cechir, în vârstă de 80 de ani, fostă directoare a școlii și profesoară a lui Sașa Gorun, mărturisește că nu cunoaște pe nimeni în sat care să sprijine Rusia. Adesea, străinii presupun că persoanele în vârstă nutresc sentimente pro-ruse și nostalgii pentru vremurile sovietice. În realitate, în ziua lansării invaziei, localnicii erau înspăimântați că trupele rusești ar putea debarca aici. Acum, spune Cekir, „când aud oameni vorbind în rusă, îi cert. Băieții noștri luptă împotriva rușilor și nu mai vreau să vorbesc rusă”.

Corupția, noua amenințare

Hanna Șelest, o expertă în securitate și cooperare internațională din Odesa, afirmă la rândul ei că nu este surprinsă că rușii au eșuat în a stârni „neliniști anti-ucrainene” în această regiune situată astăzi în sud-vestul Ucrainei. Războiul din Donbas a distrus orice încredere locală în propaganda Kremlinului cu privire la „pașnica lume rusească”. Între timp, deși tardiv, conducerea de la Kiev a început să acorde atenție regiunii. Acum zece ani, fermierii din sate precum Utkonosivka (mult timp denumit Erdec-Burnu; Ion Gheorghe Duca în România Mare) își vindeau varza în Rusia și dădeau vina pe Guvernul ucrainean când afacerile le-au picat pe fondul războiului. Însă s-au reorientat și au găsit alte piețe, iar resentimentele față de guvern s-au risipit.

În timp ce teama de separatism a dispărut, planează o nouă amenințare: corupția. Ivan Rusev, cercetător și activist de mediu, susține că armata ucraineană a sigilat părți importante din parcurile naționale din regiune. Paznicii parcurilor nu mai au autoritate acolo. În schimb, în interiorul acestor „zone închise”, spune el, persoanele cu conexiuni profită pentru a obține terenuri pentru agricultură sau vânătoare. Înflorirea corupției sub acoperirea respingerea invaziei rusești nu este de bun augur. Întrebat despre acuzațiile lui Rusev, guvernatorul Ihor Kiper a răspuns simplu: „Vă mulțumesc că m-ați informat”.