Din ce în ce mai puţinii baroni cu putere în teritoriu care mai sunt în libertate, şi care au fost prezenţi la întâlnirea mafiotă de la Tulcea, l-au avertizat ferm pe Liviu Dragnea că ei nu-şi pun pielea la saramură la prezidenţiale. Singurul răspuns al lui Dragnea a fost găselniţa cu şantajul primarilor, prin schimbarea legii. Care i-a făcut să zâmbească amar. Se pare că între cei de la Bucureşti şi cei din teritoriu se petrece, pentru prima oară în istoria partidului, un fenomen fără precedent: o neîncredere uriaşă. Cei din teritoriu sunt pentru prima oară convinşi că legile anticorupţie sunt ireversibile. Că, la un moment dat, indiferent de rezultate, de poziţia în partid, de apropierea de unul sau altul dintre mai marii de la Bucureşti, dacă sunt pe lista de la DNA o să fie cercetaţi şi condamnaţi. Şi, în administraţia locală, la nivelul primarilor de municipii şi la nivelul preşedinţilor de Consilii Judeţene, obligaţiile de partid şi încrengăturile de afaceri cimentate în ultimii 20 de ani generează acte de corupţie la orice pas. Pe de altă parte, la nivelul liderilor centrali sunt suspiciuni foarte mari că unii din teritoriu au făcut înţelegeri cu procurorii DNA pentru a-şi salva pielea. Asta a fost atmosfera de la Tulcea, nu cea arătată la televizor. De reuniune dansantă cu fetiţe cuminţi de pension. A fost doar o minune că, după incidentul dintre Mazăre şi Ponta, lucrurile n-au degenerat într-o păruială generală. Fiecare tabără a stat cu trupa sa, cu bătrânii lui Sârbu în mijloc. Adică Ponta cu miniştrii lui, de care nu se atinge nimeni fără ştiinţa lui, şi care nu iau nici o decizie fără să-l întrebe, şi cu camarila formată din Ghiţă, Şova, Manda, Prostuţa Vasilescu etc. şi Dragnea, cu Nechita, Stănescu, Oprişan, Moldovan,etc.

Asta a fost realitatea.

Mai mult decât atât, în PSD, la nivelul despre care vorbim, al liderilor locali care sunt aleşi există o tendinţă de a renunţa la politică. În speranţa că aşa vor reuşi să scape de procurori. Sunt incredibil de mulţi...

Atât, deocamdată. Chiar ne-am aventura să credem că nu Ponta va fi candidatul PSD. Până pe 10 septembrie se pot întâmpla multe...

Apropo, pentru cine se întreabă cât costă de fapt o campanie electorală în realitate. PSD, la prezidenţiale, n-are cum să nu bage, per judeţ, fără Bucureşti, cu excepţia celor două ştiute, Harghita şi Covasna, indiferent dacă au preşedinte de CJ sau nu, cel puţin 1.000.000 de euro. Asta înseamnă că, per total, PSD poate ajunge la nivel naţional, cu banii pentru presă şi cu ce scoate din buzunar fiecare director care răspunde de o localitate, la cel puţin 60.000.000 de euro. Din aceşti bani, mai puţin de 35 la sută vor fi bani albi. Restul reprezintă binefacerile corupţiei.

Aşa cum am promis, după lansarea noastră oficială, pe 15 septembrie, vom prezenta cazuri concrete despre mecanismele de corupţie din campaniile electorale. Cu sume şi nume.

Distribuie Distribuie Comentarii