Barna: USR PLUS doreşte ca Secţia Specială să fie desfiinţată până în luna iulie

Barna: USR PLUS doreşte ca Secţia Specială să fie desfiinţată până în luna iulie

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni că USR PLUS doreşte ca Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ) să fie desfiinţată în această sesiune parlamentară sau într-o sesiune extraordinară din luna iulie.

"Avem în momentul de faţă şi raportul MCV - şi am văzut că e un raport care arată bine, cât timp reuşim să îndeplinim aceste cerinţe, printre care şi desfiinţarea SIIJ -, avem şi decizia din 18 mai a CJUE şi aşteptăm la începutul lunii iulie şi decizia Comisiei de la Veneţia pe acest subiect. Este foarte clar şi este dorinţa pe care o avem ca fie în această sesiune, până la finalul ei, fie într-o sesiune extraordinară, în luna iulie, să se termine povestea SIIJ, să eliminăm această excrescenţă dureroasă de pe sistemul de justiţie care a adus atâtea deservicii şi a afectat atât de semnificativ percepţia sistemului de justiţie din România", a arătat el într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Naţional al formaţiunii.

Barna a menţionat că va aborda acest aspect în şedinţa coaliţiei, care urmează să aibă loc în cursul zilei.

"Este un subiect pe care îl voi discuta şi în această seară la coaliţie, cel legat de calendarul asumat pentru a avea şi în Senat votul privind desfiinţarea SIIJ", a spus Barna. AGERPRES


populare
astăzi

1 Soția lui Budanov, șeful spionajului militar ucrainean, a fost transportată de urgență în SUA după o presupusă otrăvire rusească

2 Ca ăsta sunt mulți și pe la noi...

3 Lumea e în derivă, oameni buni! / Priviți și voi ce pregătește Coreea de Nord!

4 Amănunte care dau fiori despre efortul ucrainenilor de a-l atrage pe Donald Trump cu rezervele de minerale rare

5 Panică în Luxemburg după ce Guvernul le-a trimis locuitorilor o listă cu 16 bunuri pe care să le aibă în casă