Barna: România nu suferă de lipsă de resurse, problema este legată de proasta alocare a celor pe care le aveam

Barna: România nu suferă de lipsă de resurse, problema este legată de proasta alocare a celor pe care le aveam

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat marţi că România nu suferă de lipsă de resurse, problema majoră fiind legată de "proasta şi iresponsabila alocare a resurselor pe care le aveam".

"Am văzut zilele trecute bugetul Capitalei şi bugetul Sectorului 1. Lucrurile nu stau deloc îmbucurător şi spun asta în contextul mai larg în care România din 2019 nu suferă de lipsă de resurse, problema majoră pe care o avem cu această guvernare iresponsabilă, care nu doar că ne scoate din Europa pe plan extern, dar pe plan intern vedem că ne condamnă la subdezvoltare, problema majoră este legată de proasta şi iresponsabila alocare a resurselor pe care le aveam. Folosim foarte puţin din banii europeni şi asta este o problemă majoră, iar pe cei naţionali nu îi folosim pentru investiţii, ceea ce pune o chestiune serioasă asupra perspectivei creşterii economice în anii următori, pentru că această puţină creştere economică care a existat a venit în principal din consum şi atâta timp cât nu ne asumăm să alocăm resurse publice pentru investiţii viitorul nu are cum să arate optimist din niciun punct de vedere", a spus Barna într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că alocarea de către Guvern a 4,6% din bugetul naţional pe 2019 pentru investiţii nu poate "să prostească pe nimeni", pentru că în realitate în ultimii doi ani s-au alocat pentru investiţii publice sub 3% din PIB, în fiecare an.

"În momentul de faţă, autorităţile locale prezintă bugetele pe care le au, dar realitatea acestui buget naţional este că pentru marile municipalităţi, în cifre reale, nu în procente, care sunt foarte frumos de coafat, bugetele sunt mai mici datorită cheltuielilor transferate în sarcina autorităţilor locale şi este un lucru foarte grav, pentru că păstrează aceeaşi abordare a bugetului de tip feudal în care autorităţile publice locale sunt de fapt dependente de o decizie centrală. Dacă ne uităm la bugetul Capitalei, vedem cel mai mare buget pe care l-a avut Bucureştiul vreodată, 1,7 miliarde (euro - n.r.), aproape cu un miliard mai mult decât bugetul anterior. Dacă ne uităm sub această umbrelă aparent frumoasă vedem că 4,25 de miliarde de lei, cheltuielile de funcţionare, arată cât de birocratic este sistemul, arată că majoritatea resurselor nu sunt folosite pentru dezvoltare", a menţionat Barna.

El a mai afirmat că această mărire a bugetului nu este reflectată în proiecte de dezvoltare şi investiţii, iar resursele sunt alocate cheltuielilor de funcţionare, "acelor încercări de firme pe care le-a avut doamna Firea, acelui personal birocratic foarte stufos, mai mare de 2, 3 sau 4 ori faţă de capitale comparabile europene, multe dintre ele mai mari decât Bucureştiul".

Barna a concluzionat că un program consistent de investiţii este singura soluţie prin care autorităţile locale din România pot să intre pe un curs de dezvoltare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”