Barna: Întâlnirea cu preşedintele Iohannis - mai degrabă formală, nu s-au prezentat soluţii sau scenarii

Barna: Întâlnirea cu preşedintele Iohannis - mai degrabă formală, nu s-au prezentat soluţii sau scenarii

Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a declarat că întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis a fost "mai degrabă formală", în care nu s-au prezentat soluţii sau scenarii.

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului, Barna a arătat că şi-ar fi dorit ca întâlnirea cu preşedintele să aibă loc în urmă cu mai multe zile, iar Klaus Iohannis să îşi exercite rolul de mediator.

"Din păcate - şi sunt dezamăgit din cauza asta - s-a dovedit a fi o întâlnire formală. Spun, o întâlnire benignă, în care am trecut în revistă istoricul acestei crize generate miercurea trecută şi am exprimat foarte clar poziţia USR PLUS, conform căreia ieşirea din criză se poate realiza foarte rapid, printr-un nou premier, propus de partenerul PNL din coaliţie şi continuarea coaliţiei. Cam aici s-a terminat partea de conţinut a dialogului pe care l-am avut cu preşedintele. Nu s-a prezentat vreo soluţie, nu s-au analizat scenarii. A fost o întâlnire mai degrabă formală, în care am trecut în revistă situaţia", a precizat liderul USR PLUS.

Întrebat care a fost răspunsul preşedintelui Iohannis, la solicitarea USR PLUS ca Florin Cîţu să nu mai deţină funcţia de premier, Dan Barna a arătat că a fost adus în discuţie congresul PNL.

"Răspunsul a fost legat de acest congres al PNL, care din păcate blochează o ţară întreagă. Vom mai reveni la discuţii în perioada următoare, vedem ce se mai întâmplă", a spus el.

Întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi vicepremierul demisionar Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, care a avut loc la Palatul Cotroceni, s-a încheiat după peste o jumătate de oră de discuţii.

Luni, şeful statului a avut o întâlnire şi cu premierul Florin Cîţu pe tema crizei guvernamentale.

În cursul zilei de marţi vicepremierul Dan Barna şi miniştrii USR PLUS şi-au depus demisiile la Guvern. AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!

5 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda