Barna (USR): Dacă ne aliem cu PLUS, câştigăm alegerile europarlamentare; dacă nu, obţinem locul doi

Barna (USR): Dacă ne aliem cu PLUS, câştigăm alegerile europarlamentare; dacă nu, obţinem locul doi

Preşedintele USR, deputatul Dan Barna, susţine că în situaţia în care partidul său se va alia cu PLUS, va câştiga alegerile europarlamentare, în caz contrar, consideră că USR se va clasa pe locul doi la acest scrutin, după PSD.

USR şi PLUS vor anunţa în 2 februarie dacă vor candida pe o listă comună la europarlamentare, a declarat Dan Barna duminică.

"USR este într-un proces de negociere cu partidul PLUS şi probabil până la finalul săptămânii viitoare, în următoarele zile, vom avea o decizie dacă vom merge pe listă comună la europarlamentare sau vom merge separat. Pot să vă asigur că în situaţia în care această negociere va avea un rezultat pozitiv şi vom avea o listă comună, această posibilă alianţă are toate şansele şi va câştiga fără îndoială alegerile europarlamentare. (...) Sâmbăta viitoare, pe 2 februarie, va avea loc un comitet politic la USR şi de asemenea este un consiliu naţional la PLUS, în care se va lua o decizie într-un sens sau altul de către forurile statutare ale partidelor. Practic, sâmbăta sau duminica viitoare vom avea un răspuns referitor la strategia electorală pentru europarlamentare", a spus Dan Barna, într-o conferinţă de presă.

Potrivit liderului USR, negocierea cu PLUS este strict pentru candidaturile la europarlamentare, însă se discută şi despre obiectivul comun, de a ajunge la guvernare în 2020.

"În momentul de faţă discutăm despre alianţa la europarlamentare. (...) Strict tehnic, discuţia nu trece de europarlamentare, dar obiectivele sunt acelea ca această alianţă să guverneze România din 2020", a explicat Dan Barna.

Barna spune că dacă USR va candida singur la europarlamentare are şanse să obţină, probabil, patru europarlamentari.

"Dacă această alianţă nu va avea loc, ceea ce este o posibilitate de negociere, evident, noi suntem convinşi că USR are potenţial să devină a doua forţă politică a României. (...) În momentul de faţă, cu peste 8.000 de membri, cu peste 300 de filiale, cu aceste instruiri (...) şi cu capacitatea de campanie pe care am dovedit-o (...) nu avem nicio îndoială că avem capacitatea şi resursele să fim a doua forţă politică la europarlamentare. (...) Ce pot să vă confirm este că am discutat cu colegii mei diverse scenarii de rezultate la europarlamentare. (...) Datele din sondaje sunt 12-14%, acest procent generând foarte probabil un scor la europarlamentare cu patru europarlamentari, o variantă logică", a arătat Barna.

Alături de Dan Barna, la conferinţa de presă au fost prezenţi şi primii trei candidaţi la europarlamentare ai USR, Cristian Ghinea, Clotilde Armand şi Nicolae Ştefănuţă.

USR a discutat în acest week-end, la Sibiu, despre strategia la europarlamentare. La această întâlnire au fost prezenţi aproape 600 de membri USR, potrivit lui Dan Barna. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...