Barcelona, zguduită înainte de El Clasico. E cu un picior afară din Liga Campionilor

Barcelona, zguduită înainte de El Clasico. E cu un picior afară din Liga Campionilor

Într-o etapă în care Manchester City, Real Madrid, Napoli, FC Brugge și Bayern München s-au calificat deja în optimile UCL, indiferent de rezultatele din ultimele două etape, Barcelona a dezamăgit din nou. Nu atât prin jocul prestat, ci prim prisma rezultatului cu Inter (3-3), care o scoate pe formația catalană în proporție de 95% de la masa bogaților și o trimite în Europa League.

Xavi, imaginea dejnădejdii, după un nou eșec al Barcelonei. Foto EPA EFE

Xavi, imaginea dejnădejdii, după un nou eșec al Barcelonei. Foto EPA EFE

Barça are nevoie de un miracol pentru a avansa în optimile UEFA Champions League, după ce a obținut doar un punct în „dubla“ cu Inter. Teoretic, catalanii mai au șanse să treacă pe poziția a doua în ierarhia grupei C, însă acestea sunt minime. Dacă italienii de la Inter Milano o înving pe „cenușăreasa” Viktoria Plzen în runda următoare, pe teren propriu, sunt calificați automat în optimile Ligii Campionilor, iar Barcelona merge în Europa League.

Gaură mare în bugetul clubului

Lucrurile stau prost pentru echipa blaugrana din punct de vedere financiar. Iar șefii clubului își bugetaseră pe sezonul 2022/23 inclusiv o sumă de bani pe care ar obține-o din participarea în faza sferturilor de finală ale Ligii Campionilor!

Eșecul din competiția bogaților va produce o gaură în bugetul grupării catalane de aproximativ 20 de milioane de euro, care nu poate fi acoperită nici dacă Barça va câștiga Europa League (învingătoarea ia 9 milioane de euro), competiție cu premii mult mai mici decât Liga Campionilor.

Xavi: „Sunt trist, contrariat și nervos“

Xavi, antrenorul care reușise în ultima vreme să-i dea o nouă față Barcelonei după eșecurile din ultimii ani, s-a arătat dezamăgit de rezultat: „Liga Campionilor a fost crudă cu noi. Am primit multe goluri în repriza a doua. Nu mai depinde doar de noi dacă ne calificăm sau nu. Situația e foarte dificilă. Trebuie să ne recuperăm și să ne gândim la El Clasico, pentru că în Liga Campionilor situația s-a complicat. Greșelile se plătesc foarte scump. Erorile din defensivă ne-au costat meciul cu Inter. Dacă nu o învingi pe Inter acasă, nu meriți să mergi mai departe, chiar dacă încă mai avem șanse de a continua în Liga Campionilor.

Avem puțină speranță, dar e dificil. Ca suporter al Barcelonei, și eu sunt dezamăgit, trist, contrariat și nervos. Anul trecut n-am avut noroc, dar anul acesta au fost greșelile noastre. Am lăsat să ne scape victoriile. Le-am avut în mână, dar le-am pierdut. Trebuie să fim autocritici. Anul acesta am pierdut pe greșelile noastre și doare mai tare. E o lovitură dură pentru noi”.

Hat-trick Salah în 6 minute!

Mo Salah a intrat în istoria Ligii Campionilor

Mo Salah a intrat în istoria Ligii Campionilor

Acum, Barcelonei îi rămâne să se concentreze cel mai mult pe competiția internă, pe care nu a mai câștigat-o din 2019. Duminică, de la 17.15, joacă în El Clasico, împotriva lui Real Madrid. Cele două superformații se află la egalitate în fruntea clasamentului La Liga, cu 22 de puncte, despărțite doar de golaveraj: 20-1 Barça și 19-7 Real.

Etapa a 4-a, disputată miercuri în Champions League, a adus o premieră în istoria competiției. Fotbalistul echipei Liverpool, Mohamed Salah, a marcat, contra lui Glasgow Rangers (7-1), cel mai rapid hat-trick reușit vreodată în Liga Campionilor. Salah, venit din postura de rezervă, a marcat trei goluri, în minutele 76, 80 şi 81, într-un interval de 6 minute şi 12 secunde! Precedentul record îi aparținea lui Gomis, din 2011, care marca 3 goluri în 8 minute în partida Dinamo Zagreb - Lyon, tot 1-7.

Rezultate Liga Campionilor, etapa a 4-a, miercuri

Grupa A

Napoli - Ajax 4-2

Rangers - Liverpool 1-7

Clasament: 1. Napoli 12 puncte, 2. Liverpool 9p, 3. Ajax 3p, 4. Rangers 0p.

Grupa B

Atletico Madrid - FC Bruges 0-0

Leverkusen - FC Porto 0-3

Clasament: 1. FC Bruges 10p, 2. FC Porto 6p, 3. Atletico 4p, 4. Leverkusen 3p.

Grupa C

Barcelona - Inter Milano 3-3

Viktoria Plzen - Bayern München 2-4

Clasament: 1. Bayern 12p, 2. Inter 7p, 3. Barcelona 4p, 4. Plzen 0p.

Grupa D

Sporting Lisabona - Marseille 0-2

Tottenham - Eintracht 3-2

Clasament: 1. Tottenham 7p, 2. Marseille 6p, 3. Sporting 6p, 4. Eintracht 4p

*Primele două clasate vor merge în optimile Ligii Campionilor, iar ocupantele locurilor trei îşi vor continua parcursul în Liga Europa.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”