Barcelona uimește Spania și fără Messi: Explicația revenirii unui colos prăbușit
Ceea ce fotbalul nostru refuză cu încăpățânare, și anume competența, e detaliul de la care pornește orice discuție în sportul-rege din Occident. Vorbim despre acel „ingredient“ care cântărește mai mult și decât puterea financiară!
Xavi Hernandez, un antrenor cu rezultate din ce în ce mai bune. FOTO: Facebook
Explicația e simplă: ca să-ți valorifici investițiile, ai nevoie de pricepere. Altfel, ajungi în situația FCSB-ului, care cheltuiește cei mai mulți bani din România, dar e învinsă de 8 ani în lupta pentru titlu. În lumea bună a fotbalului, competența e ceva sfânt. De aceea, Barcelona, după ce l-a pierdut pe Lionel Messi, a pus formarea unei noi echipe în mâinile unui om competent. Vorbim despre Xavi Hernandez (43 de ani). Căruia i-a acordat și timp, dar și resursele financiare și umane necesare. Iar rezultate încep să se vadă acum.
În weekend, în etapa a 20-a din La Liga, cele mai mediatizate rezultate au fost următoarele: Mallorca – Real Madrid 1-0 și Barcelona – Sevilla 3-0. După aceste partide, catalanii – au avut în primul 11 jucători tineri, precum Araujo (23 de ani), Pedri (20 de ani) și Gavi (18 ani) – s-au dus la opt puncte de Real Madrid, în fruntea clasamentului! Și, potrivit statisticienilor, de acum, câștigarea titlului devine o misiune cam imposibilă pentru trupa pregătită de veteranul Carlo Ancelotti (63 de ani). Explicația e simplă: Barcelona n-a pierdut niciodată locul 1, când a avut un avans atât de mare!
Din sezonul 1994/1995, de când victoria aduce trei puncte, Barcelona a avut în nouă ocazii un avans de opt puncte sau mai multe faţă de urmăritoarele sale şi niciodată n-a ratat titlul. Ultima oară, când catalanii au avut un avans atât de mare, a fost în sezonul 2018/2019. Atunci, după 28 de partide, Barcelona avea zece puncte în plus faţă de Atletico Madrid. Și și-a adjudecat locul 1, la pas, cu 11 puncte peste trupa pregătită de Diego Simeone.
Doar Real a dat-o în bară
O singură echipă din istoria ligii spaniole n-a reuşit să fructifice un avantaj de opt puncte şi aceasta a fost Real Madrid. În sezonul 2003/2004, formația condusă atunci de Carlos Quieroz avea opt puncte avans, cu 12 etape înainte de finalul campionatului, dar a terminat pe locul patru în timp ce titlul a ajuns la Valencia!
104
zile au trecut de la ultima înfrângere a Barcelonei, 0-3 cu Bayern Munchen în grupele Ligii Campionilor. Bilanțul echipei de atunci: 15 victorii și un egal.
Top 5, La Liga, etapa a 20-a
1. Barcelona 53 de puncte
2. Real Madrid 45p
3. Real Sociedad 39p
4. Atl. Madrid 35p
5. Villarreal 31p
Sursa: adevarul.ro