Bărbatul învinuit de incendierea celor 8 maşini în Capitală - propus pentru arestare preventivă; el şi-a recunoscut faptele
Bărbatul învinuit de incendierea celor opt maşini din Bucureşti va fi propus, sâmbătă, pentru arestare preventivă, după ce şi-a recunoscut toate faptele, a informat şeful Poliţiei Sectorului 1, comisarul-şef Ionuţ Dana.
"Autorul incendierilor de pe raza sectorului 1 a fost identificat, prins şi reţinut pentru 24 de ore. În cursul după-amiezii (de vineri - n.r.), în cursul nopţii, până în această dimineaţă, au fost efectuate mai multe acte procedurale pentru probarea activităţii infracţionale", a precizat Ionuţ Dana.
Într-o declaraţie de presă susţinută sâmbătă, la Secţia 4 Poliţie, comisarul-şef Ionuţ Dana a precizat că "a fost un caz deosebit de greu", "dificil", în rezolvarea căruia au fost implicaţi 40 de poliţişti de la Poliţia judiciară a sectorului 1.
În timpul audierilor, bărbatul şi-a recunoscut toate faptele.
"A fost destul de ambiguu în ceea ce el a exprimat. (...) Şi-a recunoscut toate faptele. Nu a mai săvârşit astfel de infracţiuni în trecut", a precizat comisarul-şef.
Potrivit acestuia, autorul este conducător auto profesionist, are permisul suspendat - a fost depistat în trafic acum câteva luni conducând un autoturism cu numere expirate; nu este căsătorit, are copii.
Comisarul-şef Ionuţ Dana a menţionat că, în cursul celor şase zile de investigaţii, au fost audiate de poliţişti peste 30 de persoane şi au fost conduse la secţie mai multe persoane care semănau cu autorul acestor infracţiuni.
În noaptea de 31 martie spre 1 aprilie, ISU Bucureşti - Ilfov a intervenit în mod succesiv, în decurs de mai puţin de o oră, pentru stingerea unor incendii produse la autoturisme staţionate.
Primul incendiu a fost anunţat, prin numărul unic de urgenţă 112, în strada Gala Galaction, unde au fost găsite trei autoturisme care ardeau cu flacără, iar cel de-al patrulea era doar afectat de căldura degajată. În scurt timp a fost anunţat un incendiu similar în strada Petru Rareş, unde a fost identificat un autoturism distrus în proporţie semnificativă, iar cel de-al doilea era afectat în partea frontală. Următorul incendiu s-a produs în strada Nicolae Ionescu, la două autoturisme care ardeau cu flacără, pe o suprafaţă de peste 80% din caroserie.
Poliţia Capitalei a publicat ulterior, pe 5 aprilie, imagini de pe mai multe camere de supraveghere cu bărbatul care ar fi incendiat autoturismele , iar şeful Poliţiei Sectorului 1, comisarul-şef Ionuţ Dana, a făcut un apel către cetăţeni pentru a ajuta la identificarea autorului incendierilor. AGERPRES/(A, AS - editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)