Bărbat reţinut după ce şi-a urmărit şi ameninţat fosta concubină, care obţinuse ordin de protecţia împotriva sa
Un bărbat care şi-a urmărit şi ameninţat fosta concubină, deşi aceasta obţinuse un ordin de protecţie împotriva sa, emis cu câteva ore înainte, a fost reţinut, informează, vineri, Poliţia Capitalei.
Potrivit sursei citate, pe 20 februarie, în jurul orei 12.00, Secţia 14 Poliţie a fost sesizată prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că a fost urmărită şi ameninţată de fostul concubin, în timp ce se afla pe stradă, împotriva acestuia existând un ordin de protecţie provizoriu, emis de câteva ore.
"Semnalmentele bărbatului au fost transmise tuturor echipelor aflate în teren, agenţii de poliţie deplasaţi la faţa locului reuşind în foarte scurt timp depistarea acestuia. În baza probatoriului administrat, poliţiştii de proximitate au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală. Cercetările sunt continuate de Secţia 14 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcare a ordinului de protecţie provizoriu", precizează sursa amintită. AGERPRES