Bărbat filmat în timp ce lovea cu parul un urs care dormea în pădure. Animalul se repede la el
Imagini de o cruzime sălbatică, în care un individ lovește cu un par un urs, noaptea, în timp ce animalul doarme, au fost postate miercuri pe Facebook, unde au stârnit, în doar o oră, valuri de indignare.
Scena în care un individ inconștient se apropie de animal, în pădure, în timp ce acesta dormea, a fost filmată de un alt bărbat. La fel și întreaga scenă violentă, în care bărbatul ridică parul și lovește ursul în cap de mai multe ori.
„Vă prezint un videoclip în care un cetățean a ales să își riște viața și să lovească un urs în cap în timp ce acesta dormea. Provin dintr-un sat de munte, am fost martor al multor conflicte om-urs. Și, fără excepție, aceste conflicte au fost generate de oameni. De fiecare dată când cineva a avut de suferit, a fost pentru că a ales să se confrunte cu ursul. Chiar am auzit povești despre oameni care au mers în pădure cu topoare ca să încerce să ucidă un urs și, din păcate, unele dintre aceste întâmplări s-au soldat cu victime”, a scris, pe Facebook, George Garbacea, angajat al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului - ANPM, cel care a și postat imaginile.
În scena filmată, ursul amețit de lovituri se repede la bărbatul care l-a atacat în somn. Individul și cel care a filmat scena reușesc să fugă doar pentru că animalul s-a oprit într-un pom și au reușit să ajungă la mașină, unde par să fi conștientizat, înjurând, că ursul i-ar fi putut ucide.
„Este esențial să înțelegem că atunci când intrăm în habitatul unui urs, suntem oaspeții lor. Ei nu sunt animalele pe care le vedem în desene animate; sunt ființe sălbatice care se apără și care se tem de noi la fel cum ne temem de ele. Aș vrea să împărtășesc această gândire: cei care aleg să se confrunte cu ursul si încearcă, într-un fel, să <<câștige>> premiul Darwin. În schimb, aș recomanda tuturor să păstreze o distanță sigură, să respecte natura și să lase ursul în pace”, a mai scris autorul postării.
Reacțiile nu au întârziat să apară.
„Dacă România era normală, acest om nu se comporta așa, iar dacă România anormală mai are șansa să fie normală, va primi 5 ani cu executare, în regim de maximă siguranță”, a comentat Andrei M.
Sursa: adevarul.ro