Barack Obama denunţă rasismul înrădăcinat în SUA

Barack Obama denunţă rasismul înrădăcinat în SUA

Barack Obama a denunţat rasismul "adânc înrădăcinat" în Statele Unite şi a îndemnat la susţinerea cererilor de reformare ale activiştilor, adresându-se protestatarilor faţă uciderea unor afro-americani de către poliţişti.

"Este un lucru adânc înrădăcinat în societatea noastră, este adânc înrădăcinat în istoria noastră", a declarat preşedintele într-un interviu pentru postul de televiziune prin cablu Black Entertainment Television (BET), care a difuzat fragmente duminică. "Când ai de-a face cu ceva atât de înrădăcinat ca rasismul sau prejudecăţile, trebuie să fii atent, dar este necesar să recunoşti că este nevoie de timp, să rămâi statornic şi să nu renunţi până nu ajungem cu toţii acolo", a adăugat el, relatează The Washington Times online .

Obama s-a întâlnit săptămâna trecută, la Casa Albă, cu tineri activişti pentru drepturi civice care protestează faţă de uciderea prin împuşcare a unui adolescent de culoare de către un poliţist alb, în august, la Ferguson, în statul Missouri.

După ce un mare juriu a decis joi să exonereze un poliţist alb care l-a sugrumat în timpul arestării pe un afro-american, provocându-i moartea, Obama a declarat că vrea să se asigure că poliţia "îi serveşte pe toţi în mod egal". Demonstraţii au continuat să aibă loc de atunci în toată ţara, în oraşe ca New York, Seattle, Portland (Oregon), Davidson (North Carolina) şi Tampa.

"Această situaţie nu va fi soluţionată peste noapte", a subliniat Obama în interviul pentru BET, subliniind că America a înregistrat progrese în domeniul drepturilor civile în ultimii 50 de ani şi că el crede că ţara îşi va soluţiona problemele legate de rasism.

"Atât de dureroase cât sunt aceste incidente, nu putem asimila ceea ce se petrece acum cu ceea ce se petrecea în urmă cu 50 de ani", a apreciat el, adăugând că "dacă veţi vorbi cu bunicii, părinţii, unchii voştri, vă vor spune că situaţia e mai bună - nu bună, în unele cazuri, ci mai bună. Este necesar să insistăm, deoarece progresele se fac, de obicei, pas cu pas".

Obama a făcut aceste declaraţii în contextul în care un sondaj Bloomberg Politics difuzat duminică relevă că majoritatea americanilor (53%) apreciază că interacţiunile dintre comunităţile minoritare şi albă s-au deteriorat de când a devenit el preşedinte. Aproximativ 56% dintre albii chestionaţi au afirmat că relaţiile lor s-au înrăutăţi, iar 45% dintre persoanele de culoare intervievate susţin acelaşi lucru. Aproximativ 36% dintre americani cred că aceste relaţii au rămas neschimbate de când este Obama preşedinte şi doar 9% cred că s-au îmbunătăţit, potrivit anchetei.

Acelaşi sondaj a arătat disparităţi în funcţie de rasă faţă de ceea ce s-a întâmplat în cazurile de la New York şi Missouri. Aproximativ 90% dintre afro-americani apreciază că juriul de la New York a comis o eroare prin neinculparea ofiţerului alb care i-a provocat moartea lui Eric Garner prin asfixiere, iar 52% dintre albi cred că ofiţerul ar fi trebuit să fie inculpat.

În privinţa împuşcării adolescentului de culoare Michael Brown la Ferguson, 89% dintre afro-americani au declarat că nu sunt de acord cu decizia marelui juriu de a-l exonera pe poliţistul alb care l-a împuşcat. Însă 64% dintre albi şi-au exprimat acordul faţă de decizia marelui juriu.

Preşedintele s-a abţinut să dea curs invitaţiei unor lideri ai mişcării pentru drepturi civile de a vizita oraşul Ferguson. Însă Obama a organizat săptămâna trecută, la Casa Albă, o serie de întâlniri cu membrii Cabinetului, reprezentanţi locali şi tineri activişti şi a anunţat crearea unui grup de lucru însărcinat să prezinte recomandări în vederea unei îmbunătăţiri a relaţiilor dintre agenţiile cu activitate în domeniul aplicării legii şi comunităţile minoritare.

 


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri