Bănescu: Episcopul de Huși poate să se retragă sau să meargă în fața Consistoriului arhieresc

Bănescu: Episcopul de Huși poate să se retragă sau să meargă în fața Consistoriului arhieresc

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, afirmă că episcopul de Huși, Corneliu Bârlădeanul, care compare vineri în fața Sinodului Permanent, se află în fața unei decizii cruciale, el putând să se retragă din demnitatea pe care o deține sau să meargă în fața Consistoriului arhieresc.

"Există această posibilitate de a ne afla în fața unei cereri de retragere a episcopului de Huși. Nu știm lucrul acesta, până acum nu a făcut-o încă. Dacă se va întâmpla, îl vom privi ca pe ceva firesc, dacă nu, există, evident, inclusiv pentru Preasfinția sa, calea legală, de a merge în fața Consistoriului arhieresc pentru a-și susține cauza", a declarat vineri Vasile Bănescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, pe viitor ierarhii BOR cerceta mai atent asemenea cazuri care pot apărea în Biserică.

"Eu sunt încredințat de lucrul acesta, pentru că orice criză prin care trecem, fie personal, fie instituțional, lasă în urma ei soluții, lasă în urma ei prilejuri de reflexie", a mai spus Vasile Bănescu.

Sesizările sau acuzațiile aduse ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române au fost discutate joi în ședința Sfântului Sinod.

Vineri, în cadrul ședinței de lucru a Sinodului Permanent, va fi discutată și situația din Episcopia Hușilor ca urmare a unor acuzații aduse părintelui Corneliu, precum și unor clerici din această eparhie, mai informează Patriarhia Română.

Cazul episcopului Corneliu Bârlădeanul a intrat în atenția publică în luna iunie, când acesta a depus la DNA plângere împotriva a trei preoți care l-ar fi șantajat cu darea în vileag a unor imagini compromițătoare. Ulterior, filmul respectiv a apărut în spațiul public.

Jitaru Sebastian Cristi, preot arhimandrit la Catedrala Episcopală Huși, Damian Gheorghe, preot de caritate la Spitalul Județean Vaslui, și Bumbu Răzvan Mihail, preot paroh la Parohia Văleni, au fost reținuți pe data de 15 iunie, fiind acuzați că ar fi cerut bani sau funcții pentru a nu face publice o serie de imagini video în care episcopul Hușilor, Corneliu Bârlădeanul, ar apărea în ipostaze compromițătoare. Ei au fost ulterior plasați în arest la domiciliu.

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...