Bandele mafiote din Roma se luptă pentru controlul traficului de cocaină

Bandele mafiote din Roma se luptă pentru controlul traficului de cocaină

Locuitorii din Roma se tem că violențele specifice anilor `80 vor redeveni realitate, după ce în ultima săptămână au avut loc trei crime. Poliția crede că cele trei crime au avut legătură între ele și că sunt asociate cu traficul de cocaină.

Trei crime într-o săptămână, la Roma  FOTO Shutterstock

Trei crime într-o săptămână, la Roma FOTO Shutterstock

Cele trei crime au avut loc în decurs de o săptămână și au părut mai degrabă execuții. Un bărbat a fost ucis într-o stație de benzină în timp ce își făcea plinul la mașină, un altul a murit, de asemenea, sub o ploaie de gloanțe, iar cel din urmă a fost ucis într-un alt colț al orașului. Cel puțin despre doi dinte ei, poliția spune că au fost uciși de către indivizi aflați pe scutere

„Nu există nicio îndoială că a fost opera unor asasini profesioniști”, a declarat o sursă din cadrul poliției pentru un ziar local.

Caracterul îndrăzneț al crimelor, împreună cu faptul că Roma nu a mai avut parte de astfel de evenimente de câteva decenii, l-au determinat pe Roberto Gualtieri, primarul Romei, să tragă un semnal de alarmă . „Trebuie să combatem această crimă organizată și traficul de droguri”, a scris acesta pe Twitter, scrie Independent .

Zeci de cazuri de omucideri

Ziarul Il Corriere della Sera a calculat că numai în ultimele șase luni, în capitala italiană au avut loc aproximativ 20 de omucideri, la care se adaugă 15 împușcături suspecte legate de bande.

Un judecător a declarat că, în opinia sa, reținerea de către poliție, în ultimele luni, a unora dintre cei mai mari capi ai crimei , inclusiv a lui Matteo Messina Denaro din Cosa Nostra, a lăsat un vid de putere fără precedent și a declanșat un război de stradă pentru controlul profitabilei piețe a drogurilor.

Roma seamănă din ce în ce mai mult cu Napoli, unde clanurile care alcătuiesc mafia Camorra se luptă între ele pentru a controla cartierele și unde nu există o structură de putere criminală dominantă”, a declarat judecătorul Alfonso Sabella.

Oamenii nu s-au trezit cu adevărat la ceea ce se întâmplă la Roma și mă tem că atenția va fi acordată doar atunci când un trecător va fi lovit de un glonț rătăcit”, a adăugat el.

Locuitorii Romei spun că astfel de crime nu au mai avut loc din anii `80 și că se tem că violențele vor ajunge, din nou, asemenea acelei perioade.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”