„Banda Mercedesurilor Albe” care a speriat Italia. Patru români dau spargeri ziua în amiaza mare, fără să le pese că sunt filmați VIDEO
Patru români au băgat spaima în autoritățile italiene, după ce au comis mai multe furturi. Fără a se lasă intimidați de camerele de supraveghere, aceștia pătrund în locuințe și șterpelesc tot ce prind de peste o săptămână, conform Qui Cosenza .
Clica de hoți, supranumită și „Banda Mercedesurilor Albe”, a băgat groaza în locuitorii din Montalto Uffugo și Zumpano.
Înainte de a trece la fapte, protagoniștii încearcă să afle, cu ajutorul unor șiretlicuri, dacă locuința vizată este locuită. Ei ajung la locul faptei cu un Mercedes alb, posibil furat. Ba mai mult, aceștia schimbă întotdeauna mașinile cu care se deplasează spre locul faptelor, conform sursei citate.
„Banda Mercedesurilor Albe” în acțiune. Foto Captură video YouTube
Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, ei poartă în timpul jafurilor cagule și glugi, la fel ca în filme . Astfel, ei nu pot fi identificați.
Cei patru români au comis furturi în Rende, Castiglione Cosentino, Lattarico și San Pietro in Guarano. Autoritățile italiene încearcă să dea de urmă hoților și îi îndeamnă pe oameni să sune la numărul unic de urgență 112 în cazul în care au informații despre aceștia.
După cum se vede și în imaginile de mai sus, românii se dau jos dintr-un vehicul alb, apoi unul dintre aceștia reușește să escaladeze poarta și încearcă să o deschidă pentru ca ceilalți să poată intra în curtea casei vizate. În cele din urmă, cei trei români pot fi văzuți, de asemenea, urcând și ei pe poartă.
Sursa: adevarul.ro