Nenumărați români rămași anonimi au contribuit de-a lungul timpului, cu propriile creații și adaptări, la zestrea uriașă de glume și bancuri despre Ceaușescu și regimul comunist.

Anecdotele au circulat intens în ultimii ani de comunism, însă la fel cum s-a întâmplat și în alte țări din Europa de Est, aflate sub conducerea unor regimuri totalitare, până la începutul anilor ‘90, colecțiile unui astfel de folclor subversiv nu au putut fi publicate în România.

Bancurile românești „exportate” în afara țării

În Occident, bancurile despre comunism, Nicolae Ceaușescu, viața în țările Europei de Est, Uniunea Sovietică, Stalin și alți lideri marcanți ai URSS ori ai statelor comuniste au avut și alte căi de răspândire în afara folclorului oral.

Colecții de anecdote despre viața în comunism au fost accesibile publicului larg, la rafturile librăriilor occidentale. Și serviciile de informații occidentale au strâns în notele secrete furnizate din țările estice numeroase bancuri despre viața popoarelor aflate sub dictatura comunistă.

Arhivele digitalizate ale CIA au păstrat câteva astfel de rapoarte despre glumele spuse pe ascuns, în anii de comunism, în România și Uniunea Sovietică.

La începutul anilor ‘90, unul dintre volumele populare de bancuri a fost publicat de folcoristul american Alan Dundes (1934 - 2005), sub titlul „Numești asta viață? O colecție de glume despre Europa de est”. Cartea a apărut în 1990, în SUA, fiind o reeditare a unui volum publicat în 1986 sub titlul „Premiul întâi: 15 ani”, de același autor.

„Deși toate cele peste 300 de glume provin din surse orale din România, notele comparative arată clar că aceste bancuri aparțin țărilor estice și Uniunii Sovietice ca un întreg. Fără îndoială, aceste glume au fost spuse și repovestite peste tot în estul Europei, la fel și în Uniunea Sovetică. Am prezentat versiunea românească a glumelor care au fost timp îndelungat parte a repertoriului umoristic din Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Germania de est, Bulgaria, Iugoslavia și Albania, dar și al altor țări”, nota autorul în prefața volumului publicat în SUA în 1990.

Viața de câine în România comunistă

Bancurile politice au continuat să înflorească în România și după răsturnarea regimului Ceaușescu, în decembrie 1989, însă autorii cărții s-au limitat la cele culese din anii precedenți. Una dintre glumele politice despre România, notată din 1985, dezvăluia condițiile mizere și tirania sub care trăiau atât românii, dar și câinii lor.

Un câine rus, un câine polonez și un câine românesc discută planurile de a petrece Anul Nou împreună.

”- Putem petrece Revelionul la mine”, sugerează câinele rus.

”Avem câte ceva carne, dar nu putem lătra”.

Câinele polonez îi invită pe ceilalți la el acasă:

”- Nu am deloc carne, dar este ok să lătrăm”. În acest timp, câinele românesc părea tot mai confuz. În cele din urmă glăsuiește:

”Ce este aia carne?”, întreabă câinele din România. ”Ce este aia lătrat?”

Bancul arăta că în România anilor ‘80, atât alimentele, cât și libertatea de exprimare lipseau, arătau autorii volumului, C. Banc și Alan Dundes.

Folcloristul american Alan Dundes menționa că unii cititori ai ediției precedente a cărții, din 1987, afirmau că bancurile exagerau prea mult condițiile de viață teribile din România sub regimul Nicolae Ceaușescu, viața românilor nefiind atât de mizerabilă așa cum arătau autorii bancurilor.

Și titlul ediției era inspirat dintr-un banc care evoca condițiile precare de trai din România anilor ‘80.

„În București, un bărbat bate la ușa locuinței unui croitor de la periferia capitalei. Îi deschide un bătrân, care scoate capul prin crăpătura ușii. Urmează dialogul dintre cei doi: - Aici trăiește croitorul Rabinovici? - Nu. - Atunci, tu cine ești? - Rabinovici. - Și nu ești croitor? - Ba da, sunt. - Atunci, de ce mi-ai spus că nu trăiești aici? - Numești asta viață?”.

Cozile din România comunistă

Cozile la alimente, obișnuite în România regimului comunist, s-au numărat adesea printre subiectele preferate din bancurile românești.

Într-un alt banc, un român își prinde soția în patul conjugal, împreună cu amantul. Reacția acestuia dezvăluia lipsurile cu care se confruntau oamenii:

„Nu ți-e rușine, îți arde să faci dragoste, când tocmai au băgat carne la magazinul din colț, iar coada începe să se formeze?”

O tânără în pericol de a se îneca, strigă după ajutor, începe un alt banc. Este salvată în ultimul moment, de un bărbat, iar pentru a-l răsplăti, femeia îi spune că îi poate cere orice. Bărbatul îi spune că vrea să îi ofere o noapte din viața ei. Așadar, în seara următoare cei doi ies la plimbare în oraș, văd o piesă de teatru, iar la întoarcere, se opresc în fața unui bloc, unde câțiva oameni așteptau la coadă:

„Acum, așa cum mi-ai promis, ai putea fi amabilă să petreci această noapte la coadă, pentru ca mâine dimineață să îmi poți aduce rația de cartofi aduși aici pentru această iarnă?”, îi spune salvatorul.

Pentru turiștii occidentali, statul la cozi în fața magazinelor alimentare din ROmânia era un fapt curios în anii ‘80. În 1989, jurnalista americană Mary Hillery şi soţul ei au petrecut două săptămâni în România și au rămas cu amintirea cozilor din capitală.

„Nu am experimentat prea multă ospitalitate în Bucureşti, deoarece era o zi de cumpărături şi foarte mulţi oameni aşteptau cu încăpăţânare la cozile din faţa magazinelor alimentare. Am crezut că am detectat un resentiment subtil împotriva străinilor care au bani şi libertatea de a călători aici, dar de asemenea am observat că muncitorii din servicii şi funcţionarii pe care i-am întâlnit erau probabil obosiţi să anticipeze lungile cozi care îi aşteptau după programul de lucru”, scria Mary Hillery, în ziarul american american „The Boston Globe”.

Bancuri despre Ceaușescu, după Greva minerilor

În anii ‘80, Nicolae Ceaușescu, glorificat de presa comunistă, era cel mai „vânat” personaj al glumelor politice spuse de români. Vizitele sale în orașele României ofereau mereu inspirație pentru bancurile interzise ale epocii. În Valea Jiului, imediat după Greva minerilor din august 1977, mii de localnici au fost adunați la un miting pentru a-l întâmpina pe fostul președinte comunist.

Unele note informative ale agențiilor occidentale arătau că transmisiunea în direct a discursului lui Ceauşescu în fața minerilor a fost imposibilă din cauza faptului că el a fost foarte rău primit, cu mulţimile huiduindu-l şi ridicând pumnii la el. Presa din România a prezentat evenimentul în termeni elogioși, omițând să dezvăluie protestele minerilor.

În schimb, după evenimentele din 1 - 3 august 1977, sute de participanți la grevă au fost interogați, liderii minerilor au fost arestați fiind acuzați de tulburarea liniștii, zeci de persoane au fost internate la Psihiatrie ori detașate din Valea Jiului. Numărul forțelor de Miliție și al militarilor a fost suplimentat, iar organele de securitate și-au infiltrat ofițerii printre mineri, pentru a preîntâmpina noi mișcări de protest. Un banc care circula în anii de comunism reflecta urmările grevei:

„La vreo lună după greva minerilor, a apărut o știre în cotidianul Scânteia: Tovarășul Ceaușescu a vizitat minele de cărbune din Valea Jiului, unde a ținut o cuvântare despre libertățile oamenilor în fața unui public entuziast. Minerii l-au aclamat, scuturându-și frenetic lanțurile”.

Călătoriile lui Nicolae Ceaușescu, subiect de satiră

Numeroasele vizite externe pe care obișnuia să le facă Nicolae Ceaușescu erau, de asemenea, ridiculizate în bancurile politice:

„Ceaușescu vizitează China, fiind primit de Mao Tse Tung, care îi arată noile realizări ale țării sale.

”La toate au muncit cu entuziasm cei 800 de milioane de chinezi, pentru partidul lor”.

”- Dar aici nu sunt și oameni care se opun regimului?”, întreabă Ceaușescu.

„-Ba da, sunt și aici câțiva, vreo 20 de milioane”, răspune liderul Chinei.

„-Da, cam tot atâția sunt și în România”, spune, mândru, Nicolae Ceaușescu.

Dorința de plecare din România sub regimul comunist

Dorința de părăsire a României de către tot mai mulți români devenise de asemenea, subiectul a numeroase bancuri. Iar Nicolae Ceaușescu era văzut ca responsabil pentru îngrădirea libertății de mișcare a românilor.

O notă secretă păstrată în arhivele Agenției Centrale de Informații (CIA) din Statele Unite ale Americii arată ce fel de glume circulau la începutul anilor ’70, în România, pe seama fostului președinte comunist Nicolae Ceaușescu.

„Președintele Ceaușescu se afla la o petrecere, unde vorbea cu o femeie frumoasă, pe care încerca din greu să o impresioneze. ”Ai dori o mașină, draga mea?”, a întrebat-o. „Nu”, a răspuns ea, ”am deja două mașini”. ”Dar ce spui de o vilă?”, a întrebat președintele. ”Am deja cea mai mare vilă din România”, a răspuns tânăra, cu o atitudine de persoană cu lucruri prețioase. ”Păi, atunci, ce ai dori”, a întrebat, uimit, Ceaușescu. ”Aș vrea să deschizi toate granițele”, i-a spus femeia. ”Ce?”, îi spune Ceaușescu, dându-se un pas înapoi. ”Și vrei să rămânem numai noi doi în România?”

Într-o altă variantă a bancului, Ceaușescu este întrebat de un reporter din Occident?

”Câți evrei sunt în România?”

”-Între 50.000 și 100.000”, răspunde președintele comunist.

”Și câți vor să părăsească România?”

”20 de milioane”.

Și cei care ar fi fost încântați de regimul Ceaușescu au fost ironizați în bancurile politice ale vremii:

„Doi prieteni se întâlnesc într-un restaurant.

- Ce părere ai despre Ceaușescu?

- Nu aici, cu atât de multă lume în jurul nostru.

- Atunci să mergem afară.

Pe stradă, prietenul pune aceeași întrebare.

- Ești nebun, nu vezi ce aglomerată este strada și ne pot auzi.

- Bine, să mergem într-un parc pustiu.

În final, când nimeni nu se afla în preajma celor doi, omul își întreabă din nou prietenul:

- Acum poți să îmi spui, ce crezi despre Ceaușescu.

-Păi, sincer, mă crezi sau nu, îmi place de el”.