Bancherul lui Kim Jong-un a fugit în Rusia cu cinci milioane de dolari

Bancherul lui Kim Jong-un a fugit în Rusia cu cinci milioane de dolari

Yun Tae-hyong, un reprezentant al Korea Daesong Bank, a dispărut săptămâna trecută în Nakhodka, estul Rusiei, cu cinci milioane de dolari (3,8 milioane de euro), potrivit publicaţiei JoongAng Ilbo, citată de „The Guardian“.

Banca Korea Daesong este suspectată de guvernul american ca fiind controlată de „Office 39“, o organizaţie aflată sub controlul guvernului nord-coreean care finanţează activităţi ilegale, inclusiv procurarea de bunuri de lux interzise potrivit restricţiilor impuse de Organizaţia Naţiunilor Unite. Banca a fost pusă pe lista neagră a departamentului de Trezorerie a Statelor Unite ale Americii încă din 2010.

Coreea de Nord a solicitat autorităţilor ruseşti cooperare în eforturile ei de a-l captura pe Yun, potrivit publicaţiei sud-coreene. Nu este foarte clar cum a ajuns Yun în Rusia sau ce făcea înainte de a dezerta. Rusia şi Coreea de Nord au o graniţă comună care se întinde pe 17 kilometri.

Ministrul sud-coreean pentru Unificare, care se ocupă de relaţiile dintre cele două state, a declarat pentru Reuters că nu ştie nimic despre această situaţie.

Unchiul dictatorului nord-coreean, Jang Sung-taek, care şi el a fost implicat în operaţiunile „Office 39“, a fost executat în decembrie 2013.

Korea Daesong Bank se concentrează pe tranzacţii externe şi a fost înfiinţată în 1978 pentru a se ocupa de plăţile firmelor de comerţ nord-coreene, potrivit site-ului Ministerului Unificării din Coreea de Sud.

În 2005, 25 de milioane de dolari (19 milioane de euro) au fost îngheţaţi în Banco Delta Asia din Macao, bani pe care Coreea de Nord îi folosea în activităţi ilicite, după cum susţin SUA.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…