Balcani: Mike Pompeo avertizează împotriva 'mitei chineze' şi a 'trollilor ruşi'

Balcani: Mike Pompeo avertizează împotriva 'mitei chineze' şi a 'trollilor ruşi'

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a criticat vineri influenţa 'nefastă' a 'trollilor ruşi' şi a 'mitei chineze' în cadrul etapei din Macedonia de Nord a turneului său în Balcani, potrivit AFP.

Occidentul a acuzat în mod repetat Rusia că ar fi în spatele ultimelor campanii de dezinformare pe reţelele de socializare în Macedonia, mai ales în 2018, în momentul bătăliei politice pentru schimbarea denumirii ţării, un demers căruia Moscova s-a opus.

În privinţa Chinei, aceasta a angajat o politică de investiţii în Balcani, în special în construcţia de infrastructuri care lipsesc în această regiune săracă, la porţile Uniunii Europene.

Macedonia de Nord trebuie 'să reziste ferm şi să se apere de influenţele nefaste', a declarat secretarul de stat american într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu premierul macedonean Zoran Zaev.

'Ţara dumneavoastră trebuie să avanseze ghidându-se după inimile şi sufletele cetăţenilor Macedoniei de Nord, nu după serverele şi trollii ruşi pe reţelele de socializare', a spus el.

Macedonia de Nord este cunoscută pentru faptul că a fost ea însăşi un centru important de producere a 'ştirilor false' ('fake news') destinate pieţei americane în timpul alegerilor prezidenţiale din 2016, câştigate de Donald Trump, notează AFP.

În acelaşi timp, Milke Pompeo a avertizat împotriva 'strategiei de mită masivă a Chinei în contractele de infrastructură'.

Potrivit cifrelor Comisiei Europene, circa 70% din totalul investiţiilor străine în Balcanii occidentali provin din Uniunea Europeană faţă de 1%, cât îi revine Chinei.

Dar de şase ani chinezii au angajat o strategie de investiţii masive în infrastructură, domeniu în care ei rivalizează de acum cu europenii.

Contractele lor sunt însoţite de credite faţă de care Occidentul avertizează statele fără capacităţi financiare din Balcanii occidentali, prevenindu-le că ar putea să cadă într-o spirală de îndatorare.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?