Bălăşescu/ Societate: Brexit-ul văzut de un antropolog

Antropologia a fost şi continuă să fie despre “Celalalt”. Dar este despre celălalt în urmărirea constantă a înţelegerii de sine. Pentru a ajunge la această înţelegere, primul pas necesar (dar nu suficient) este depărtarea de sine prin reinvatarea de a privi lumea prin ochii, mintea şi trupul celuilalt. Pentru o explicaţie pe înţelesul tuturor, însă cu referinţe în istoria disciplinei, scrisoarea lui Vintilă Mihăilescu către V. (de consultat la link-ul: http://goo.gl/hqoc12 ) este cât se poate de clară.

Pentru actualitatea politico-socială a momentului, antropologia a devenit nu doar necesară, ci fundamentală dacă vrem să înţelegem ce se întâmplă, de exemplu, cu resurgenţa populismelor în general şi cu Brexit-ul în particular. Rezultatele Brexitului dar şi ale alegerilor prezidenţiale în Austria (chiar, de ce nu se uită nimeni într-acolo?) sau ale sondajelor de opinie în cazurile de gen Clinton vs. Trump ar putea fi rezumate astfel: toţii votanţii sunt de acord că jumătate dintre votanţi n-au dreptate. Aş împinge această constatare afirmând că pentru fiecare dintre jumătăţi, cealaltă jumătate este/ a devenit Celălalt. Şi aici, nu-i aşa, intervine rolul metodei antropologice de descifrare, a celuilalt întâi şi apoi a sinelui. Cum mă aflu în tabăra “remain”, non-populistă (observaţi că nu spun anti-populistă), să spunem că voi încerca să înţeleg logica internă a discursului populist.

Descris destul de limpede în presă, discursul populist se poate rezuma la a spune: de vină este celălalt pentru relele care ni se întâmplă nouă. Nu ne interesează să ştim povestea celuilalt (a imigrantului, a bogatului, a politicianului, a intelectualului anti-populist, a birocratului European, într-un cuvânt a non-eu-ului) pentru a-l înţelege şi poate pentru a identifica puncte comune (sau chiar identice), este suficient să îl etichetăm ca pericol şi să îi transferăm vina pentru fricile şi eşecurile noastre. Soluţia? Simplă, nu-i aşa - eliminarea sa prin votarea despărţirii de el şi a punerii în loc a unor mecanisme de a-l transforma în “noi”-practici şi procese complicate de imigrare, de integrare, de devenire graduală definită unilateral. Există însă două întrebări fundamentale pentru cei care, în exemplul de mai sus, constituie “sinele”:

1. Oare avem şi noi aceeaşi logică când îl caracterizăm pe celălalt, pe votantul populist? El este cel care, fiind celălalt, nu doar că este vinovat de rezultatul votului şi a schimbării balansului puterii către populism, dar este descris în multe cazuri şi ca ne-educat, bătrân, retrograd, sau rasist-ca şi cum aceste etichete ar fi nu doar descriptive dar şi explicative. În subsidiar există şi dorinţa, exprimată ca necesitate, de a-l transforma în “noi” prin procese complicate şi elitiste de educaţie formală-sau forţată-în contextul în care accesul la educaţie a devenit în ultimii 30 de ani un privilegiu şi nu un drept. Mai greu va fi cu întinerirea, dar geneticieni lucrează şi la asta, nu-i aşa?

2. Oare nu ar fi mai interesant şi mai productiv să încercăm să învăţam limba şi limbajul celuilalt şi să ne raportăm la ceea ce ni se întâmplă (de la situaţia economică precară individuală la rezultatul Brexit sau la creşterea la cote alarmante ale discursurilor rasiste) nu ca la o consecinţă a faptelor celuilalt (oricare ar fi acela) ci ca rezultat al acţiunilor comune, al interacţiunii, între sine şi celălalt? Aici începe munca antropologică. Pentru că Brexit-ul este poate rezultatul votului, dar atracţia discursurilor populiste vine atât din ignoranţa celor care le profesează cât şi din ignorarea pentru multă vreme a acestora chiar de către noi, cei care profesăm toleranţa. Dintr-o data, sintagma: “Singurul lucru pe care nu îl tolereze este intoleranţa” îşi arată imposibilitatea logică. Nu poţi fi intolerant la intoleranţă, fără a risca să o perpetuezi. Pentru că doar angajamentul în interacţiuni inconfortabile pot aduce într-adevăr toleranţă, atât celuilalt cât şi sinelui.

Să nu uităm-celălalt devine celălalt doar în procesul construcţiei de sine… Într-un fel, antropologul generic este bufonul perpetuu, care spune că împăratul (sinele) este gol. Ea/ el vorbeşte despre real în faţă puterii adevărului (vedeţi articolul lui VM). “There must be a way out of here/ Said the Joker to the Thief”.