„Băiatul rău al baletului”, care şi-a tatuat pe piept portretul lui Putin, mesaj pe social media: „Timpul meu în Rusia s-a terminat de multă vreme”
Cunoscutul balerin Serghei Polunin, un mare admirator al lui Putin, al cărui portret şi l-a tatuat pe piept, a postat pe social media un mesaj ambiguu, în care anunţă că părăseşte Rusia.
Serghei Polunin a anunţat că părăseşte Rusia. Foto Facebook/Serghei Polunin
Originar din Ucraina şi unul dintre cei mai buni balerini din lume, adesea etichetat drept un rebel sau ca „băiatul rău al baletului”, Sergei Polunin a anunţat că intenţionează să părăsească Rusia.
Mesajul său ambiguu şi plin de greşeli, postat pe contul de Instagram, i-a luat prin surprindere pe urmăritorii săi, cunoscut fiind faptul că este un mare admirator al lui Vladimir Putin . Drept dovadă şi tatuajul cu chipul acestuia pe care şi l-a făcut pe piep t şi faptul că a obţinut şi cetăţenia rusă, pe lângă cea ucraineană.
De altfel, după ce a renunţat la postul său de balerin principal la Royal Ballet de la Londra, a plecat în Rusia lui Vladimir Putin, de unde acum anunţă că vrea să plece.
„Mulţumesc pentru tot ceea ce a făcut Rusia pentru mine. Vine o vreme în care sufletul nu se simte acolo unde ar trebui să fie”, şi-a început el mesajul.
„Timpul meu în Rusia s-a terminat de mută vreme, ca şi cum mi-aş fi îndeplinit misiunea aici”,a continuat Serghei Polunin.
„Locul unde ne vom duce nu este clar încă, dar sper doar ca sufletul meu să fie calm şi la locul lui. Acum trebuie să fac un drum lung, alt drum necunoscut”, a mai scris Serghei Plunin, în aceeaşi notă nebuloasă.
Balerinul în vârstă de 36 de ani, care s-a născut în sudul Ucrainei, declara vara trecută, prin intermediul unor postări pe reţelele de socializare că este urmărit şi că se se teme cu privire la siguranţa familiei sale.
Potrivit agenţiei ruse de presă de stat RIA Novosti, săptămâna trecută, Serghei Plunin a fost înlocuit la conducerea Teatrului de Operă şi Balet de la Sevastopol, din peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014.
Supranumit „băiatul rău al baletului” datorită performanţelor sale pasionale, dar şi declaraţiilor polemice , în ultimii ani Serghei Plunin s-a remarcat prin susţinerea neclintită a lui Vladimir Putin şi a ofensivei ruse în Ucraina, lansată în februarie 2022. În această vară, Serghei Polunin afirma pe Instagram că Rusia luptă împotriva „naziştilor” în Ucraina.
Serghei Plunin a dansat pe marile scene ale lumii - la Staatsballet Munchen şi Teatrul Balşoi din Moscova. Videoclipul în care Polunin dansează pe melodia lui Hozier „Take Me to Church”, regizat de David LaChapelle, a devenit viral şi a adunat peste 25 de milioane de vizualizări pe YouTube. Artistul a apărut în filmul regizat de Kenneth Branagh „Crima din Orient Express” (2017), în thrillerul „Red Sparrow” (2018) şi în filmul „Corbul alb” (The White Crow, 2018). Polunin a apărut şi în videoclipul „Movement” al lui Hozier.
Sursa: adevarul.ro