Istoria medievală a românilor a fost înecată în sânge. Majoritatea voievozilor s-au remarcat prin tăierea boierilor, a egumenilor și a tuturor celor care păreau să le stea în cale. Metodele alese erau de multe ori demonstrative și pline de cruzime. Istoricii spun că exista o obsesie a trădării.

Istoria medievală a românilor a fost marcată de o violență extremă. Războaie, lupte sângeroase pentru tron și putere, trădări și mai ales răzbunări. Majoritatea voievozilor români și-au „botezat” domniile în sângele rivalilor și al adversarilor politici. Mulți lideri medievali români au rămas cunoscuți în istorie pentru cruzimi fără margini și pedepse demonstrative, de un sadism greu de imaginat astăzi.

Vlad Țepeș este considerat un etalon al cruzimii voievodale românești, dar istoria ne arată că domnitorul valah a fost chiar blând în comparație cu alți voievozi din Moldova sau Valahia.

Prințul sângelui

Vlad Țepeș este cel mai cunoscut voievod sângeros din istoria românilor. Vlad al III-lea Țepeș, domn în Valahia, în trei rânduri, în secolul al XV-lea, a fost făcut faimos încă din timpul vieții, dar și imediat după.

Prin broşura lui Matthias Hupfuff tipărită la Strasbourg, în anul 1500, sunt descrise cu lux de amănunte atrocitățile principelui Vlad. Erau evident și multe exagerări, broșura fiind efectiv o răzbunare a sașilor împotriva principelui valah, în urma unor conflicte repetate, dar exista, desigur, și o parte de adevăr.

Vlad Țepeș urma o tradiție a violenței, specifică până la urmă Evului Mediu în general. În principatele românești, poziția principelui era fragilă, mai ales că legea pământului spunea că oricine putea dovedi că este os domnesc avea drept la tron. În aceste condiții, voievodul era în permanență amenințat de numeroși pretendenți, veri, unchi, frați, dar mai ales frați neligitimi.

În afară de câteva excepții, acest sistem a marcat istoria românilor. Pentru a evita trădarea, o constantă a istoriei principatelor românești, voievodul se asigura, prin cruzime, că puțini vor îndrăzni să se mai ridice împotriva lui.

Era metoda cea mai rapidă și eficientă, măcar pe termen scurt. Așa că, după ce lua tronul, de obicei un voievod făcea un adevărat măcel în rândul celor bănuiți de trădare sau partizanat cu rivalii. Metodele alese erau dintre cele mai crude și ingenioase, tocmai pentru a băga frica în oameni.

Vlad Țepeș avea o apetență pentru trasul în țeapă, dar mai practica și arderea de viu sau schilodirea sistematică.

„Cruzimea lui era atât de mare încât dacă un om dintr-un sat săvârşea vreo nelegiuire, îi trăgea în ţeapă pe toţi locuitorii acelui sat”, preciza cronicarul turc Tursun Bei.

Cu boierii și turcii avea însă, ce avea, Vlad Țepeș. El s-a răzbunat și pe boierii care i-au trădat și ucis fratele și tatăl. I-a invitat la ospăț, la Târgoviște, iar mai apoi i-a arestat și omorât împreună cu toată familia. Pe un pretendent al său, Dan l-a pus să-și sape singur groapa și să-și asculte prohodul înainte de a fi decapitat. Susținătorii lui Dan au fost trași în țeapă.

Este renumită pădurea de țepe, cu lungimea în funcție de rang, dedicată turcilor prinși la prădat.

Piramida de capete și vodă Lăpușneanul

Un alt domnitor renumit pentru cruzimea sa a fost Alexandru Lăpușneanu, un voievod moldovean din secolul al XVI-lea, devenit celebru și datorită nuvelei lui Costache Negruzzi. Alexandru Lăpușneanu era bastardul lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare și a ajuns să domnească alungându-l pe Joldea, un boier moldovean cu pretenții de voievod.

Lăpușneanu a condus Moldova într-o perioadă grea, marcată de trădări, cu instituția domniei subordonată intereselor marilor familii de feudali moldoveni. O perioadă volatilă și dificilă. De altfel, din cauza trădării boierești pierde tronul și este nevoit să plece în pribegie. În locul său a ajuns voievod al Moldovei Despot Ieraclid.

Se întoarce pe tron și spală în sânge cea de-a doua domnie, aplicând metoda „ospățul”, la fel ca Vlad Țepeș. Se face că-i iartă pe boieri pentru trădare și îi cheamă la un ospăț, iar acolo ordonă soldaților să-i prindă și să-i ucidă pe toți. Grigore Ureche sau Simion Dascălul precizau că la acel ospăț au fost uciși 47 de boieri, dar și alți curteni, iar din capetele lor ar fi fost făcută o piramidă.

Voievodul care a omorât 75 de oameni într-o singură zi

Atât Vlad Țepeș, cât și Alexandru Lăpușneanu par pașnici în comparație cu alți voievozi. De exemplu, Ștefan Tomșa al II-lea (sau Ștefan al IX-lea Tomșa), cel care a domnit câțiva ani, în secolul al XVII-lea, în Moldova, a rămas în istorie drept un mare vărsător de sânge boieresc.

Ștefan al II-lea Tomșa are o origine incertă. Unii spun că era un om de rând de prin ținuturile Putnei și care a reușit să dea de avere și să-și fabrice o genealogie domnească, alții zic că Ștefan era chiar fiul din flori al lui Tomșa, cel care-l lăsase fără tron pe Despot Ieraclidul.

Cert este că acest Tomșa a ajuns să cunoască foarte bine meșteșugul armelor, bântuind prin Europa ca lefegiu al lui Ștefan Bathory, dar și în armata turcească, în războaiele din Persia. Ajunge domnitor în Moldova, profitând de războiul civil dintre boierii pro-polonezi aliați ai familiei Movilă și cei pro-turci, care-l susțineau pe Ștefan Tomșa al II-lea.

În această perioadă de instabilitate și război civil, pentru a-și păstra tronul, voievodul moldovean apelează, la fel ca înaintașii săi, la cruzime și face asta cu o eficiență morbidă. Află de un complot al boierilor atașați familiei Movilă, pro-poloni, și ucide, tot la un ospăț, nu mai puțin de 75 de boieri într-o singură zi, un record macabru în istoria românilor.

Domnii spălate în sânge

Au existat numeroase alte exemple. Ioan Vodă cel Viteaz, de exemplu, un voievod moldovean din secolul al XVI-lea, era perceput de contemporanii săi drept Ioan Vodă cel Cumplit. Și asta fiindcă obișnuia să omoare boierii bănuiți de trădare, de care nu scăpau nici măcar înalte fețe bisericești.

„Am văzut cum un mare vornic pieri sub cuţitul călăului chiar în ziua de Paşti. Alţi boieri îi urmară unul după altul, deşi nu toţi avuseră plăcerea de a muri înfruptaţi de ouă roşii. De pre boierii de cinste şi cei mai de jos sabia lui Ioan-vodă nu lipsea, ci cu multe feluri de morţi îi omora”, scria Bogdan Petriceicu Haşdeu.

La rândul său, Mircea Ciobanul, un voievod de această dată din Valahia secolului al XVI-lea, fost negustor de berbeci, ajuns la domnie cu sume mari de bani, a făcut ravagii în rândul boierilor. Înainte de bătălia de la Mănești, a omorât peste 1.600 de boieri și pe familiile acestora, iar în ajunul bătăliei a mai ucis 47 de dregători bănuiți de trădare. Până și turcii sătui de plângerile victimelor cruzimilor sale îl alungă de pe tron și-l exilează în Anatolia. În 1558, Mircea Ciobanul revine pe tron, grație intervenției la Soliman Magnificul. Imediat cum se întoarce, reîncepe seria omorurilor și ucide, la deja știutul orpăț domnesc, peste 260 de boieri și familiile lor.

Alte exemple de cruzime sunt Alexandru cel Rău sau Mihnea cel Rău. Supranumele spune totul. Mihnea cel Rău a fost fiul nelegitim al lui Vlad Țepeș și a luat tronul Valahiei în 1508. S-a convertit la catolicism și a început să facă ravagii și în rândul boierilor, dar și al clerului.

„Preoţilor de prin sate, tuturor le-a tăiat nasurile şi se ispitea şi se sfătuia să ardă pe toţi egumenii de la toate mănăstirile”, se arată în „Viaţa patriarhului Nifon”.

Mai mult, Mihnea cel Rău este cel care a tras cu tunul în Mănăstirea Bistriţa și în anul 1509, s-a ocupat în special de boieri.

„Prinse pre toţi boierii cei mari şi aleşi, muncindu-i cu multe munci cumplite şi le lua toată avuţia şi se culca cu jupânesele lor şi cu fetele lor înaintea ochilor lor. Unora le-a tăiat nasurile şi buzele, pre alţii i-a spânzurat şi pre alţii i-a înecat”, scria călugărul Gavril Protul.

La rândul său, Alexandru cel Rău, cel pe care avea să-l alunge de pe tron, cu ajutorul turcilor, Mihai Viteazul, a ucis în stânga și în dreapta, tocmai pentru că avea datorii prea mari. Alexandru cel Rău începuse să spolieze ţara pentru a-şi plăti creditorii şi, ca orice domn care dorea să-şi îndepărteze rivalii, ucidea boierii fără prea multă judecată.

Cronicile săseşti din acea perioadă spun despre el că „tăia pe boieri ca pe vite şi a domnit ca un tiran şi ca un păgân”. Totodată, cronicarul Radu Popescu spune că a încercat să-l ucidă fără motiv pe Mihai Viteazul, la acea vreme ban al Craiovei, fiindcă aflase că este fiu de domn.

Blestemul și anxietatea războiului civil

După cum se vede, ospățul era „capcana” preferată a domnitorilor când voiau să scape de rivali. În plus, metoda era aceeași, se comportau mieros cu ei și îi păcăleau cu iertarea, iar mai apoi îi luau prin surprindere cu ajutorul mercenarilor sau al oamenilor de curte și îi măcelăreau.

O explicație pentru acest comportament este psihoza trădării. Istoria medievală a românilor a fost marcată de războaie civile pentru tron, între familii boierești și pretendenți. De multe ori, voievozii erau mereu amenințați de trădare și de multe ori nu puteau avea încredere nici măcar în rudele apropiate.

Sunt voievozi, precum Ștefăniță sau Alexandru Lăpușneanu, care se spune că ar fi fost otrăviți de propriile neveste. Toată această stare de incertitudine cumplită declanșa o anxietate, dar și o psihoză a trădării. Pentru a se proteja și pentru a se menține pe tron, voievozii tăiau în stânga și în dreapta, mai ales pe cei bănuiți de trădare.

„Avem o societate medievală unde violenţa era o realitate cotidiană. Pentru a impresiona, a sădi frica şi a ţine lucrurile sub control într-o societatea brutală, de multe ori recurgeau la metode care să-i şocheze până şi pe contemporanii lor”, preciza medicul psihiatru Nicolae Vlad.

În plus, specialiștii explică că un copil sau un tânăr expus violenței în perioada sa de formare va deveni automat un abuzator la rândul său.

„Un copil care experimentează abuzul sau care trăieşte într-un mediu violent va deveni, la rândul său ,un abuzator şi va practica violenţa sau cruzimea ca pe ceva natural”, adăuga Nicolae Vlad.