Badea: Hidroelectrica riscă să intre din nou în insolvenţă, din cauza unui ordin al ANRE
Hidroelectrica riscă să intre din nou în insolvenţă, din cauza unui ordin al Autorităţii de Reglementare în Energie (ANRE), care va determina producătorul hidro să cumpere energie din piaţa liberă, pentru a o vinde mai ieftin către populaţie, a declarat, vineri, Bogdan Badea, preşedintele directoratului companiei, într-o conferinţă de profil.
Badea a precizat că totul a plecat de la OUG 114, adoptată de Guvern în decembrie 2018, care a reintrodus piaţa reglementată la producători, deşi aceasta fusese complet liberalizată la 1 ianuarie 2018.
"Ne aflăm într-un moment critic. Noi suntem în România ordonanţei 114, suntem în noiembrie şi îmi amintesc, nu cu bucurie, că atunci când a fost emisă celebra ordonanţă şi ordinul 10 al ANRE, Hidroelectrica a atras atenţia asupra unor elemente: preţul la populaţie nu va scădea. Nu a scăzut. Mai mult, pe statistici veţi observa o migraţie din regim reglementat în regim concurenţial a unui TWh, ceea ce înseamnă că piaţa concurenţială a oferit mai multe beneficii consumatorilor finali", a spus acesta, la conferinţa "Focus Energetic".
El a amintit că, în acelaşi timp, preţurile pe piaţa concurenţială au crescut.
"Da, au crescut preţurile şi este un element asupra căruia Hidroelectrica a atras atenţia: când se va reveni la piaţa reglementată, preţul pe pieţele concurenţiale va creşte. Având toate aceste date - preţul la consumator nu a scăzut, pe piaţa concurenţială a crescut - nimeni nu-şi pune problema 'ce ne-am propus şi unde am ajuns, cum mergem mai departe?' Îmi este foarte greu să explic acţionarilor de ce Hidroelectrica a fost obligată să suporte o pierdere de 189 de milioane de lei până în acest moment, diferenţa dintre preţul din piaţa concurenţială şi cel reglementat şi de ce subvenţionăm alte companii", a continuat oficialul Hidroelectrica.
Potrivit acestuia, aşa-zisul "calendar de dereglementare" iniţiat de ANRE, care prevede revenirea la piaţa liberă în următorul an şi jumătate, nu face decât să continue prevederile din OUG 114.
"Din nou se spune că, dacă s-ar reveni brusc la piaţa liberă, de la 1 ianuarie ar creşte preţul. Mă întreb dacă falsa problemă a creşterii preţurilor nu a fost aruncată ca să justifice alte lucruri. În piaţa liberă ne simţeam bine cu toţii, de ce a fost nevoie să ne întoarcem cu zeci de ani în urmă?", s-a întrebat el.
Bogdan Badea s-a referit şi la un nou proiect de ordin al ANRE, potrivit căruia Hidroelectrica şi Nuclearelectrica vor fi obligate, de la 1 ianuarie 2020, să acopere întregul consum de electricitate al populaţie.
În această situaţie, Hidroelectrica va fi nevoită să cumpere energie din piaţa concurenţială, pentru a o livra pe piaţa reglementată, ceea ce a dus la intrarea în insolvenţă a companiei în trecut.
"Privesc cu îngrijorare proiectul de ordin ANRE. Sunt extrem de îngrijorat dacă Hidroelectrica şi Nuclearelectrica vor trebui să suporte tot consumul reglementat de la 1 ianuarie. Vrem să ajungem în situaţia în care Hidroelectrica va reintra în insolvenţă prin supracontractare prin reglementare? Este vreo strategie ca Hidroelectrica să reintre în insolvenţă? Unul dintre principalele motive privind intrarea în insolvenţă a fost supracontractarea şi nu pot să nu-mi amintesc de trecut, nu pot să nu fac o paralelă între ce s-a întâmplat atunci şi acum", a continuat Badea.
Acesta a precizat că va contesta acest ordin prin toate mijloacele posibile.
"Hidroelectrica va fi pusă să cumpere din piaţă şi să dea la preţ subvenţionat. Vă spun că nu vom face acest lucru şi vom ataca acest ordin cu toate mijloacele. Nu am înţeles de ce doar anumiţi operatori, nu înţelegem de ce a trebuit şi care sunt beneficiile pentru populaţie această OUG 114, care nu a fost decât o lovitură pentru piaţa de energie", a adăugat şeful Hidroelectrica.
Potrivit acestuia, producătorul de energie hidro poate prelua toţi consumatorii casnici din această ţară, pe piaţa concurenţială, fără ca preţul să crească de la 1 ianuarie.
"Colac peste pupăză, constatăm că Apele Române s-a gândit să crească preţul pentru utilizarea apei cu 23%, chestiune care nu va afecta doar Hidroelectrica, ci şi pe ceilalţi producători. Pentru Hidroelectrica, cheltuielile cu apa vor creşte de la 334 milioane la 410 milioane. Deci, pe de o parte, suntem reglementaţi să vindem la preţ mic, iar, pe de altă parte, ne sunt majorate costurile", a atras atenţia Badea.
El a subliniat că se va adresa şi Comisiei Europene.
"Dacă nu vom găsi înţelegere în România, ne vom adresa Comisiei Europene. Ne adresăm deja şi vom contesta, sunt prea multe semne de întrebare", a subliniat şeful producătorului de energie hidro. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)