Babis/buget UE: Dacă ţările bogate nu îşi schimbă poziţia, putem merge direct acasă

Babis/buget UE: Dacă ţările bogate nu îşi schimbă poziţia, putem merge direct acasă

Premierul ceh Andrej Babis a subliniat vineri, la Bruxelles, că un acord asupra viitorului buget al Uniunii Europene pentru 2021-2027 este posibil doar dacă Suedia, Danemarca, Ţările de Jos şi Austria îşi schimbă poziţia actuală, aceea de limitare a contribuţiei la 1% din PIB, transmite DPA.

''Dacă grupul celor patru ţări bogate Suedia, Danemarca, Ţările de Jos şi Austria insistă (asupra poziţiei lor), atunci putem pleca direct acasă'', a scris Babis pe contul său de Twitter.

El a adăugat că poziţia celor patru ţări înseamnă cu 75 de miliarde de euro mai puţin decât propunerea prezentată de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care este de 1.094 miliarde de euro pentru cei şapte ani de programare financiară (1,074% din PIB-ul UE).

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene reiau vineri, la Bruxelles, discuţiile privind bugetul multianual al UE pentru 2021-2027, după ce prima zi a summitului european extraordinar nu a adus o propunere de compromis.

Ţările net contributoare, printre care Austria, Ţările de Jos, Suedia şi Danemarca, vor să-şi plafoneze plăţile, argumentând că ele contribuie cel mai mult la bugetul comunitar.

Majoritatea celorlalte ţări se opun ferm tăierilor planificate în fondurile pentru politica agricolă comună şi politica de coeziune. Mai mult, Italia şi Portugalia au anunţat clar că nu vor aproba propunerea lui Charles Michel în actuala sa formă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”